Specializări atractive/neatractive la Universitatea Babeș-Bolyai. Ce alegeţi?
Secția de Informatică Economică din cadrul Facultății de Științe Economice a fost cea mai solicitată specializare oferită de Universitatea Babeș-Bolyai.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 3 octombrie 2016, 06:00 / actualizat: 4 octombrie 2016, 9:15
Pentru cele 45 de locuri fără taxă s-au înscris 626 de absolvenți de liceu, ceea ce înseamnă 14 candidați pe un loc.
Foarte solicitate au mai fost secțiile de Psihologie și Limba și literatura engleză, cu aproape 8 candidați pe un loc, în timp ce la, kinetoterapie concurența a fost de 5,5 pe loc.
Purtătorul de cuvânt al Universității Babeș-Bolyai, Paul Fărcaș, recunoaște însă că există și facultăți care nu au prea multă căutare printre absolvenții de liceu.
Sunt câteva specializări care nu reuşesc să aibă o atractivitate din partea absolvenţilor de liceu şi aici ar fi un exemplu Facultatea de ştiinţa şi ingineria mediului, care, din păcate, anul acesta a înregistrat un număr mai mic de candidaţi, dar, în rest, toate facultăţile au reuşit să îşi ocupe locurile bugetate şi mare parte din locurile cu taxă. (Paul Fărcaş)
Fără prea mare căutare printre candidați au fost mai multe secții ale facultăților de Biologie și Geologie, Istorie și Filosofie, Științe politice și Teologie ortodoxă, reformată, greco și romano-catolică.
Locurile rămase libere la aceste specializări au fost însă redistribuite spre alte secții ale facultătilor respective.
În acest an, concurenţă mai scăzută s-a inregistrat şi la specializarea Ştiinţa mediului, cu predare in limba maghiară, din cadrul Facultăţii de ştiința și ingineria mediului.
Decanul facultăţii, profesorul Alexandru Ozunu, spune că, în contextul acestei concurenţe mai scăzute, absolvenţii vor avea mai multe oportunități pe piața muncii.
Protecţia mediului este o problemă care ne priveşte pe toţi. Deci, oportunităţile sunt deosebit de extinse. Absolvenţii pot să îşi găsească un loc de muncă începând de la agenţii economici, în agenţiile de protecţia mediului, la autorităţile cu specific în probleme de mediu. Bineînţeles, nu putem discuta în contextul domeniului IT sau al medicinei, dar rata de absorbţie este destul de mare, în jur de 40%, în diverse instituţii în care sunt şi probleme de protecţia mediului. (Alexandru Ozunu)
O parte dintre specializările neatractive ale Universității Babeș-Bolyai intră în procedura de lichidare, dacă mai mulți ani la rând nu reușesc să atragă un număr suficient de studenți.
Purtătorul de cuvânt al UBB, Paul Fărcaș, a precizat că în acest an au fost propuse spre desființare 10 specializări, multe dintre ele extensii ale Universității la Sfântu Gheorghe, Satu Mare sau Sibiu.
Universitatea Babeş-Bolyai anual propune spre lichidare unele specializări care nu sunt atractive. De exemplu, anul acesta au fost propuse spre lichidare un număr de 10 specializări. În general, specializările care nu reuşesc să atragă un număr suficient de studenţi sunt propuse spre lichidare, dar, în acelaşi timp, Universitatea Babeş-Bolyai gândeşte şi specializări noi, în concordanţă cu solicitările de pe piaţa muncii şi propune specializări cu predare în limba engleză sau germană, la diverse facultăţi. (Paul Fărcaş)
Mihai Miclăuş
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.