Garda Cetăţii Muhlbach cu Ordinul medieval al Scutierilor
Articol editat de Carmen Sas, 15 octombrie 2016, 10:01
Preţ de o oră, Ordinul medieval al Scutierilor de Muhlbach ne-a invitat într-o călătorie în timp, transformând parcul din faţa primăriei în scena unui ritual medieval. Am primit salutul gărzii, am admirat costumele şi recuzita, dar şi îndemânarea în mânuirea spadei de care au dat dovadă, atât tinerii cavaleri, cât şi tinerele domniţe, sub îndrumarea preşedintelui Asociaţiei Muhlbach 1245, Daniel Tecău.
A fost un moment special, care ne-a smuls din cotidian şi ne-a îndemnat să reflectăm la valorile locale pe care dorim să le promovăm, pentru a contura cât mai expresiv imaginea cu care Sebeşul îşi poate prezenta cartea de vizită. Aş vrea să subliniez că evenimentul se înscrie în cadrul unui proiect susţinut de Municipiul Sebeş, prin linia de finanţări nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general – primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor.
Proiectul „Garda Cetăţii Muhlbach” este susţinut de Municipiul Sebeş prin linia de finanţări nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general.
Asociaţia Muhlbach 1245 a iniţiat acest proiect cu scopul reconstituirii şi promovării istoriei medievale a Municipiului Sebeş, precum si pentru a pune în valoare obiectivele şi monumentele istorice existente. Prin intermediul proiectului vor fi finanţate dotări cu echipamente şi dotări de recuzită specifice secolelor XII – XV, destinate Ordinului medieval Scutierii de Muhlbach, din care fac parte 32 de elevi din Sebeş.
Calendarul proiectului acoperă o perioada de trei luni (intervalul octombrie – decembrie 2016), timp în care Ordinul Scutierilor de Muhlbach poate fi admirat în centrul oraşului, în cadrul unui spectacol specific, găzduit de parcul din faţa primăriei. Cu această ocazie, vor fi etalate tehnici şi scene de luptă între membrii ordinului, dansuri medievale, scenete ad-hoc cu tematică specifică.
„Şcoala micilor scutieri” va oferi publicului posibilitatea de a deprinde arta mânuirii armelor medievale. Promovăm cu plăcere acest proiect şi sperăm să atragă un public cât mai numeros, a spus Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeş.
Cezar Firu/Nadia Mitrea