Știți care este procentajul stângacilor pe glob?
Conform unui studiu, 1 din 10 persoane sunt stângace, iar de-a lungul timpului, s-a încercat explicarea acestui fenomen, nefiind neglijate nici explicaţiile care au la bază factorul genetic.
Articol editat de cristina.rusu, 18 octombrie 2016, 06:00 / actualizat: 19 octombrie 2016, 10:49
Procentajul stângacilor este acelaşi în orice colţ al globului. Mai mult decât atât, a apărut următoarea întrebare: de ce nu există un procentaj de 50:50 între persoanele dreptace şi cele stângace?
Mulţi experţi iau în calcul cooperarea socială, în sensul că, atunci când oamenii aveau activităţi comune, foloseau aceeaşi mână în derularea activităţilor.
De asemenea, alte explicaţii invocă poziţia creierului în cadrul celor două emisfere, cu partea stângă ce controlează partea dreaptă şi cu partea dreaptă ce o controlează pe cea stângă.
Una dintre cele mai rare ipoteze susţine că, în trecut, a avut loc o mutaţie genetică ce a mutat centrul vital al creierului în emisfera stângă.
Însă, factorul genetic nu este de ajuns pentru a explica acest fenomen. Probabilitatea ca părinţii stângaci să aibă, la rândul lor, copii stângaci este foarte mare, dar testele ADN nu au reuşit să identifice ce gene sunt responsabile pentru creşterea probabilităţii apariţiei unei persoane stângace, iar cercetările recente arată faptul că un rol important îl au zeci de gene.
Mai mult decât atât, multe studii invocă importanţa nivelul de estrogen şi poziţia copiilor în momentul în care se nasc.
Cu toate acestea, încă nu s-a descoperit cauza concretă, iar cercetătorii doresc să afle şi de ce unii oameni îşi pot folosi eficient atât mâna dreaptă, cât şi cea stângă.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.