Ascultă Radio România Cluj Live

Comedy Cluj la start!

Comedy Cluj, cel mai mare festival dedicat filmului de comedie din Europa, a început astăzi la Cluj.

Foto: comedy-cluj-2016

Articol editat de Carmen Sas, 21 octombrie 2016, 16:32

Ediţia a opta ne oferă mai multe motive să mergem la filmele incluse în program.

Cel mai nou film al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, are o proiecţie specială sâmbtătă, 22 octombrie, la Cinema Florin Piersic, de la ora 20:00. Filmul a primit premiul special al juriului în luna august la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno. Acțiunea are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării. Scenariul se inspiră din romanul omonim al lui Max Blecher.

Un alt film foarte aşteptat, „Toni Erdmann”, se va vedea în premieră la Comedy Cluj în această seară la ora 18:00 la Cinema Victoria. Toni Erdmann este propunerea Germaniei la Oscar, este produs de Ada Solomon şi are în distribuţie mai mulţi actori români.

Un film românesc foarte aşteptat încheie festivalul duminică seara. „Afacerea Est” este regizat de Igor Cobileanski. O poveste plină de umor, despre doi prieteni din Republica Moldovan care pleacă într-o călătorie şi în căutarea unor idei de afaceri. Spumos, savuros, de neratat.

Cea mai interesantă secţiune de anul acesta la Comedy Cluj este Exotic Comedy. Vom avea ocazia să vedem chiar şi un film din Coreea de Nord. Intitulat „Tovarăşa Kim se hotărăşte să zboare”, îl puteţi vedea vineri, 21 octombrie, de la ora 21:00 la Iulius Mall, şi joi, 27 octombrie, la cinema Victoria, de la ora 14.

Actor emblematic pentru lumea filmului și a teatrului din România, cu roluri memorabile atât înainte, cât și după 1989, Răzvan Vasilescu va fi onorat cu Premiul de Excelență al Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj 2016.

razvan vasilescu

Răzvan Vasilescu

Spectatorii se vor putea bucura de talentul comic al lui Răzvan Vasilescu urmărind spectacolul de stand‑up comedy „Era OK și la 60!”, ce va avea o reprezentație în premieră la Cluj‑Napoca, vineri, 28 octombrie, de la ora 19:30, la Cinema Victoria.

O secţiune importantă a festivalului este compusă din piese de teatru. Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj continuă să susțină și la această ediție consolidarea legăturii dintre teatru și film. Atât tineri artiști cu nume ce au apărut pe afișe de film, cât și actori care își așteaptă debutul pe marele ecran vor putea fi văzuți de spectatorii clujeni în spectacole amuzante și efervescente.

Doi dintre cei mai inventivi și perseverenți tineri creatori de teatru românesc, Radu Iacoban și Bogdan Sărătean, își aduc în premieră spectacolele de comedie la Cluj. ”Politik.on”, ”Emancipare”, ”After Hours” și ”Orb de mină” se vor juca în Sala Euforion a Teatrului Național Cluj-Napoca.

Proiecţiile au loc la Cinema Florin Piersic, Victoria şi Iulius Mall. De asemenea, proiecţii cu intrare gratuită vor avea loc în Mănăştur la Cinema Dacia.

Biletele se pot cumpăra şi online de pe site-ul festivalului, comedyclujro. Există şi abonamente, care costă 40 RON pentru 5 filme, sau 70 RON pentru 10 filme.

 

Doina Borgovan

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Cultural luni, 24 martie 2025, 13:03

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca își deschide din nou porțile

În data de 27 martie, începând cu ora 11:00, echipa Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca își invită publicul la cea de-a XV-a...

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca își deschide din nou porțile
Cultural luni, 24 martie 2025, 11:38

O lună de neuitat la Teatru

În fiecare vineri seară, de la ora 19:00, Teatrul Național Aureliu Manea Turda dedică tineretului și familiilor producții ce aduc o combinație...

O lună de neuitat la Teatru
Cultural luni, 24 martie 2025, 10:24

De la Carnegie Hall și LSO St Luke’s la Cluj – ”Rhapsody” și Teodora Brody live la Colegiul Academic

Vineri, 28 martie 2025, orele 19.00, Colegiul Academic, vă invită la “Rhapsody” – un concert ce îmbină tradiția și libertatea muzicii...

De la Carnegie Hall și LSO St Luke’s la Cluj – ”Rhapsody” și Teodora Brody live la Colegiul Academic
Cultural duminică, 23 martie 2025, 00:00

Festivalul de Film UrbanEye revine la Cluj-Napoca între 2-6 aprilie

Între 2 și 6 aprilie, Cinema ARTA din Cluj-Napoca va găzdui cea de-a patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye, un eveniment ce explorează...

Festivalul de Film UrbanEye revine la Cluj-Napoca între 2-6 aprilie
Cultural duminică, 23 martie 2025, 00:00

Amadeus LIVE: eveniment unic la TIFF.24!

Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025, Cluj-Napoca) va fi gazda unui eveniment care...

Amadeus LIVE: eveniment unic la TIFF.24!
Cultural duminică, 23 martie 2025, 00:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj

Anul acesta Biserica Ortodoxă Română aniversează 140 de ani de la dobândirea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea la rangul de...

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj
Cultural duminică, 23 martie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Mireasa cu gene false

Duminică, 23 martie, de la ora 20.03, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic, prezintă piesa Mireasa cu gene false de Dumitru Radu Popescu....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Mireasa cu gene false
Cultural vineri, 21 martie 2025, 16:50

Expozițiile cu obiecte de tezaur în afara țării rămân suspendate

Expozițiile cu obiecte de tezaur în afara țării rămân suspendate până la adoptarea unui nou cadru legislativ, după furtul tezaurului dacic...

Expozițiile cu obiecte de tezaur în afara țării rămân suspendate