Nemulţumirile producătorilor de medicamente
Metodologia de calculare a preţurilor medicamentelor, recent aprobată de guvern, îi nemulţumeşte pe producătorii de medicamente.
Ei atrag atenţia că în România aceste preţuri sunt deja la nivelul minim european, iar scăderea cu 10% sub această limită pentru moleculele care ies de sub patent va duce la creşterea exportului paralel şi, implicit, la dispariţia unui număr tot mai mare de medicamente de pe piaţă.
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente precizează, într-un comunicat, că evaluează oportunitatea de a acţiona în instanţă autorităţile cu competenţe în domeniul reglementării preţurilor medicamentelor.
Articol editat de Camelia Velțan, 30 octombrie 2016, 10:19
Radio România Actualităţi