Un an de la Colectiv. Cum a fost la Cluj

A trecut un an de la tragedia din Colectiv. Solidari cu cei care și-au pierdut în mod tragic viața în clubul bucureștean, mii de tineri (și nu numai) din întreaga țară au ieșit în stradă, au protestat, au mărșăluit pe străzi, au acuzat clasa politică de indiferență și corupție, sperând într-o urgentă schimbare. Nici la Cluj nu s-a întâmplat altfel. Să revedem o ”fotografie” realizată la început de noiembrie, 2015. Și să nu uităm…

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 31 octombrie 2016, 06:00

5 noiembrie. Începe seara, cade întunericul și Piața Unirii tremură de frig. Tremură de revoltă. Nu sunt mulți încă, manifestația e abia la început, dar dreptatea își așteaptă adepții pentru a treia zi la rând, în același loc, în numele acelorași idealuri.

O tânără în pardesiu negru traversează strada și se apropie energic de Biserica Sfântul Mihail, ținând în mâini trei pancarte și scrutând cu privirea mica mulțime de oameni. Ajunsă lângă statuie, încetinește pasul nedumerită și înaintează cu șovăire, căutând ceva aflat aparent dincolo de aria sa vizuală. Cercetează persoanele aflate în vecinătatea sa, dar nu observă niciun chip familiar. Au venit mulți necunoscuți la miting, înseamnă că orașul se mobilizează. Valeria, suntem aici! Își întoarce capul și observă în depărtare un grup numeros de studenți. Pornește spre ei și le împarte pancartele, zâmbind când a observat că au ajuns aproape toți.

Ora 18:30. Încă prea devreme pentru a porni marșul, până acum au venit doar câteva sute de persoane. Dar nu e prea repede pentru un moment de reculegere.

Emoția și revolta se simt în aer, sunt respirate de toți cei care vor să schimbe ceva.

De câteva zile, românii poartă doliu. Nu al hainelor, ci al sufletului. Îl poartă cu ei în întunericul străzii, în pasul marșului sau înaintea unei lumânări aprinse, în fața statuii lui Matei Corvin.

Focul ce a ars trupurile arde acum în candele, pentru liniștea sufletului. Cei care le-au aprins probabil nu jelesc pe cineva apropiat, dar sunt tineri și puteau fi ei pe buzele celor care rostesc acum o rugăciune.

Mă apropii și privesc micile flăcări, încercând să-mi imaginez infernul incendiului. Nu reușesc – e un efort prea mare, prea crud, ce mă cutremură. Însă trecutul nu poate fi uitat; el trebuie adus în prezent, pentru a schimba viitorul.

În ochii unor liceene se zărește un colț de lacrimă, un strop sărat ce plânge nenorocirea a zeci de oameni din generația lor. Dar aceste lacrimi nu pot stinge trecutul, iar imaginea flăcării lumânărilor le îngrozește, le trece un fior prin piele, prin șira spinării.

Își fac o cruce cu mâna tremurândă și se întorc în mulțimea care se mărește constant.

Nu sunt la fel de mulți ca în serile precedente, dar sunt hotărâți să nu renunțe. În fața statuii, un bărbat a așezat o pancartă. Parlamentul adoptă legi. Tu îi înjuri, tot îi alegi. Azi, oamenii aleg schimbarea. Au decis unanim să redevină frați pentru încă o zi, pentru că știu că vor fi patrioți până la moarte. Vor conducători de care să fie mândri așa cum sunt de pământul pe care s-au născut, să își iubească oamenii așa cum iubesc locurile României.

Singura soluție, încă o revoluție!

Bărbatul cu portavoce a transmis semnalul, iar oamenii încep să strige după el, într-un singur glas. Repetă cu fervoare aceleași replici, iar vocile individuale se contopesc în cea a poporului care își revendică cu forță drepturile. O nouă revoltă a început, o nouă istorie continuă să se scrie. Ei sunt eroii momentului. Nu aleargă pe cai, nu trag cu armele, nu sunt actorii unui război sângeros ce schimbă destinul unei patrii. Sunt oameni simpli care au ieșit în stradă, împinși de o ultimă credință. Încă se mai poate…

În Piață, oamenii sunt uniți, dar mulțimea e eterogenă. Au venit mulți rockeri, studenți, regaliști, tehnocrați, persoane cu mască sau oameni în vârstă care îi încurajează pe tineri să nu renunțe. România e a tinerilor, doar ei mai pot schimba ceva în sistemul politic. Nu lăsați țara pe mâna corupților!

Printre scandări se aude și numele Patriarhului. Patria e creștină, dar azi crede într-un Dumnezeu al dreptății. Azi, oamenii cred și în puterea lor. Nu huiduiesc religia, ci pe oamenii care își ascund interesele în spatele ei. După fumul negricios și cenușa din Colectiv, după perdeaua politicii, vor transparență.

Daniel, Daniel, du-te după Viorel.

Vrem spitale, nu catedrale!

Oamenii s-au săturat de neadevăr. Pentru popor, minciuna politicienilor e un păcat mai mare decât e muzica rock pentru Biserică. Nu se mai tem să sfideze clasa politică sau autoritățile religioase, iar clujenii s-au solidarizat complet cu restul țării. Protestatarii au scindat populația în două: România și politicienii. Nu mai vrem păcălici în instituțiile statului, scrie pe pancarta purtată de doi studenți.

Parlament penal, marș la tribunal!     

E tot mai frig, dar nimeni nu renunță. Înghesuiala și spiritul de echipă, de nație, se dovedesc mai bune decât căldura unei locuințe. Ei vor căldura justiției.

Centrul Clujului devine rapid un nucleu de forță constituit din toate categoriile de vârstă, inclusiv copii care au venit la protest alături de părinții lor. Cei mici repetă replicile rostite de adulți, surprinși și entuziasmați de numărul manifestanților. Cu toate că nu înțelege pe deplin scopul mitingului, a înțeles de la noi că are nevoie de siguranță din partea statului, afirmă mama unei fetițe de opt ani, în timp ce valul de manifestanți a pornit spre cartierul Mărăști.

Pentru Colectiv, vă rog frumos, jos…

Oamenii și-au regăsit unitatea prin solidaritate. Ajunsă în Piața Mărăști, vocea mulțimii se stinge într-o îngenunchere pentru victimele incendiului din Colectiv, pentru ca apoi să intoneze imnul național. În timp ce cântau, se simțea emoția din glasul lor. Acel tip de emoție care te înduioșează, care e înrudită cu amărăciunea poveștii unui neam. Sunt mândri că sunt români, iar acum vor să fie mândri și de politicieni, prin schimbare. Se ridică și merg mai departe. Libertate, te iubim./Ori învingem, ori murim.

Lumea e înfrigurată, umblă și strigă de câteva ore, dar elanul le subjugă starea de oboseală și le întărește ambiția. Au ieșit de sub tăcere și se vor de neînvins. Au ieșit din casă cu niște scopuri clar definite și nu se vor opri nici în următoarele seri. Unirea cere consolidare, iar restructurarea sistemului politic are nevoie de perseverență.

După ora 22:00, manifestanții se întorc în Piața Unirii. Au mai militat încă o zi pentru drepturile lor, au mai strigat încă odată, în mod colectiv, pentru schimbare. Au plâns și s-au revoltat, au huiduit și au îngenunchiat. Singura soluție, încă o revoluție!

Cristina-Elena Talpoș

Foto: Cristina-Elena Talpoș