De ce ar trebui să bem sucul de sfeclă roșie
Sucul de sfeclă roşie scade tensiunea arterială și contribuie la prevenirea unor boli, cum ar fi demența, infarctul miocardic şi accidentul vascular cerebral, indică rezultatele unor studii britanice și americane.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 noiembrie 2016, 06:00
Cercetătorii de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, au descoperit că o doză zilnică de suc din sfeclă roşie le permite oamenilor să se antreneze cu până la 16% mai mult decât de obicei. Experții au descoperit și care este cea mai adecvată perioadă din timpul zilei pentru consumul sucului de sfeclă. În acest scop, cercetătorii le-au oferit participanţilor la studiu un număr diferit de doze a câte 70 de mililitri de suc. S-a demonstrat că cel mai puternic efect l-au avut două doze, a câte 70 de mililitri, consumate cu două ore şi jumătate înainte de antrenamente.
Sfecla roşie este bogată în vitamina B, fier, mangan şi potasiu. Sucul de sfeclă scade cantitatea de oxigen necesară pentru a efectua antrenamente de intensitate scăzută. Acest lucru îi ajută pe oameni să facă lucruri pe care altfel nu ar putea face. Prin efectele sale antiinflamatorii, sucul contribuie la recuperarea musculară mai rapidă, a explicat Katie Lansley, membru al echipei de cercetare.
Rezultatele studiului britanic sunt confirmate şi de o cercetare americană care dezvăluie o serie de alte beneficii ale consumului sucului de sfeclă. Autorii studiului de la Universitatea din Carolina de Vest susţin că acesta oferă o forță musculară neașteptată celor care au suferit un infarct şi îmbunătăţeşte starea arterelor la persoanele în vârstă. Efectul său benefic se datorează conținutului de nitrați care ajută mușchiul inimii să consume mai puțin oxigen, indiferent dacă o persoană are activitate fizică sau nu.
Ca urmare, o cantitate mai mare de oxigen ajunge la alți mușchi. Băutura acţionează și ca vasodilatator, crescând astfel fluxul de sânge către corp şi creier. Pe termen lung, acest efect benefic a fost asociat cu un risc scăzut de infarct miocardic, accident vascular cerebral şi demenţă.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.