O turistă din SUA şi-a pierdut viaţa după ce a consumat ayahuasca
O turistă americană şi-a pierdut viaţa în regiunea Cuzco din Peru, după ce a consumat ayahuasca, o băutură indigenă utilizată de comunităţile peruviene în ritualurile religioase.
Articol editat de cristina.rusu, 12 noiembrie 2016, 18:00
Femeia, în vârstă de 41 de ani, a fost găsită moartă la un motel al cărui patron este un cetăţean britanic. Patronul motelului a fost arestat de autorităţile peruviene.
În ultimii ani s-a intensificat în Peru industria turismului legată de băutura ayahuasca, care se prepară dintr-o viţă de vie rară, ce se găseşte numai în cele mai sălbatice locuri din Amazon şi despre care se crede că deţine proprietăţi spirituale şi vindecătoare.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.