De ce să consumăm banane
Ei bine, bananele conţin de patru ori mai multe proteine, de trei ori mai mult fosfor, de cinci ori mai multă vitamina A şi de două ori mai multe vitamine şi minerale, decât merele. Sunt, totodată, bogate în potasiu şi fibre. Este bine să le mănânci în fiecare zi. Ele dau energie maximă şi de durată.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 noiembrie 2016, 06:00
Bananele conţin trei zaharuri naturale – sucroză, fructoză şi glucoză, combinate cu fibre. Tocmai de aceea, o banană îţi dă energie instantaneu, care durează. Experţii în nutriţie au remarcat că o singură banană este suficientă cât să susţină un efort fizic intens de 90 de minute. Nici nu este de mirare că este fructul preferat al sportivilor de performanţă.
Ele ajută și în lupta cu anemia. Bogate în fier, bananele stimulează producţia de hemoglobină şi ajută astfel în ameliorarea acestei probleme. Ameliorează tensiunea arterială. Acest fruct tropical este foarte bogat în potasiu, fără să conţină şi multă sare. Astfel, este perfect pentru a combate tensiunea arterială. Efectele sunt atât de puternice încât Food and Drug Administration (FDA) a permis producătorilor de banane să promoveze oficial beneficiile asupra corpului. Bananele te scapă de constipaţie.
Bogate în fibre şi probiotice, bananele ajută la restabilirea unei activităţi normale a sistemului digestiv şi te tratează fără să fii nevoit să apelezi la laxative şi tratează mahmureala.
Una din cele mai simple şi rapide metode de a scăpa de mahmureală este să-ţi faci un milkshake cu banane, îndulcit cu miere. Banana îţi calmează stomacul şi, cu ajutorul mierii, îţi restabileşte nivelul de zahăr din sânge şi te pune pe picioare. Calmează arsurile la stomac, bananele au efect antiacid, aşa că le poţi consuma ori de câte ori te doare stomacul. Calmează pişcăturile de ţânţari, înainte să foloseşti o cremă, încearcă să freci zona afectată cu o coajă de banană.
Persoanele care au încercat această metodă au mărturisit că le-a calmat iritaţia. Bananele sunt folosite ca alimente dietetice împotriva bolilor digestive, în special a ulcerului. Textura moale acţionează ca un pansament, reduce iritaţiile şi neutralizează aciditatea din stomac.
RADOR
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI.