Jurnal de părinte: Încredere înseamnă repararea rupturilor emoționale în familie
Încrederea în relații este fundamentală. Te simți în siguranță alături de un om când ai încredere în tine și în el. Copiii noștri au nevoie să învețe încrederea. Este unul dintre cele mai valoroase daruri pe care i le putem oferi. Cum îi învățăm?
Articol editat de , 16 noiembrie 2016, 06:00 / actualizat: 6 decembrie 2016, 10:50
În primul rând, când există certuri, conflicte, între noi părinții, să le reparăm. Întotdeauna. Orice relație are conflicte și sunt normale, așa evoluăm. Însă, tensiunile și problemele noastre nerezolvate îi dau copilului un sentiment de nesiguranță. Sunt părinții care spun că „noi nu ne certăm de față cu copilul” însă copilul simte răceala, retragerea afecțiunii, tăcerea, lipsa dragostei și aprecierii în cuplu. Și, devine vigilent la ce se întâmplă între noi. Devine „grijuliu” într-un sens nesănătos pentru el. Începe să fie preocupat de fericirea părinților într-un mod nepotrivit. Să nu-i supere, să le facă pe plac, să le facă bucurii. Și, uită de el, de ea. Nu mai are libertatea de a-și trăi copilăria. Să se simtă liniștit să exploreze, să poată conta pe noi, să ne ceară ajutor. Cum să ne ceară ajutor când îi este greu când își vede părintele copleșit de griji sau trist și îngrijorat, sau furios. Îl va proteja pe părinte. Și el va deveni din ce în ce mai singur. Și va căuta sprijin poate în altă parte sau va învăța că trebuie să se descurce singur, că nu poate fi nimeni lângă el.
Sau copilul devine complicele unuia dintre părinți, unul dintre părinți sau ambii se confesează copilului. Și copilul devine și el responsabil de problemele sau incapacitatea lor de a-și rezolva problemele. Părintele simte nevoia „urgentă” de a-i împărtășii copilului „adevărul” despre celălalt părinte. Să lăsăm copiii să descopere propriile lor adevăruri. Însă ori de câte ori, vă atacați și nu rezolvați problemele, copilul d-voastră trăiește o suferință.
În al doilea rând, copilul va învăța încrederea când trăiește orice disconfort și este văzut de părinte. Se simte simțit, în sensul cel mai bun posibil. Te văd că ești trist, îngândurat, furios. Sau când își exprimă disconfortul prin gesturi sau comportamente, și se simte ascultat, acceptat și înțeles. Chiar dacă comportamentul lui nu este cel mai potrivit. Primul pas către este acceptarea necondiționată. Siguranța o avem când ne putem exprima disconfortul, trăirile, fără teama ca celălalt să se simtă atacat și, mai ales, când simțim acceptare și ne simțim ascultați.
Copiii au momentele lor de disconfort, și, datorită dificultăților lor de autocontrol, experiențele lor de teamă, furie, tristețe, frică, sunt mult mai dese. Încredere înseamnă pentru copil să simtă că părintele vede că îi este greu și nu este pedepsit, respins, abandonat. Să am convingerea ca părinte că atunci când reacționează prin gesturi nepotrivite (țipă, înjură, aruncă, critică) se simte vulnerabil, amenințat sau în pericol și se apără. Nu este „rău”. Este vulnerabil. Și îl iubim, mai ales când se simte vulnerabil, atunci are cea mai mare nevoie de noi.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
