Violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist Radio România, într-o seară dedicată Zilei Naţionale a României, la Chişinău
Violoncelistul Răzvan Suma va fi solistul unui concert simfonic prin care Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chişinău dă startul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României. Evenimentul va avea loc pe data de 25 noiembrie, ora 18:00, când violoncelistul şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchievici vor cânta sub bagheta maestrului Mihai Agafiţa.
Articol editat de , 24 noiembrie 2016, 10:33
Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, interpretează frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto. De curând s-a întors din turneul Vă place Schu…? susţinut cu succes pe scenele din România împreună cu pianistul Horia Mihail.
În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Argentina, Coreea, iar în România, Masterclass-ul Muzica la Altitudine realizat alături de violonistul Ştefan Horvath, a strâns peste 20 de cursanţi veniţi din toată ţara. A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.
În program: George Enescu – Suita nr. 1, op. 9; Piotr I. Ceaikovski – Variaţiuni pe o temă rococo, solist Răzvan Suma; V. Munteanu – Suita a 2-a De Crăciun. Intrarea este liberă.
Redacţia
Foto: Adi Stoicoviciu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.