Un simbol al istoriei României, într-o stare avansată de degradare
Unul dintre simbolurile istoriei României, piciorul podului lui Apolodor din Damasc, de la Drobeta-Turnu Severin, este într-o stare avansată de degradare.
Articol editat de cristina.rusu, 25 noiembrie 2016, 12:00
Pentru reabilitarea complexului muzeal au fost alocate fonduri europene în valoare de 51 de milioane de lei, dar proiectul a eşuat, pentru că soluţiile tehnice alese nu au fost bune.
Din cauza infiltraţiilor de apă, obiectivul istoric arată mai rău, după efectuarea lucrărilor, iar specialiştii spun că un eventual îngheţ l-ar putea afecta iremediabil.
Arheologul Gabriel Crăciunescu: Cunosc zona aceasta de circa 50 de ani, dar niciodată n-am văzut ceea ce este acum. Nivelul apei este extraordinar de mare şi niciodată restul acesta, portalul din piciorul podului nu a stat în apă nici când nu era barajul făcut. Există un mare pericol acum. În momentul în care va îngheţa apa, se va distruge o mare parte, dacă nu cumva va şi pica acest pilon din portalul de pe capul nordic al podului lui Traian. Îngheţul îl poate afecta într-o măsură foarte mare.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.