Ascultă Radio România Cluj Live

Dacă nema potirința, ce mai chichirez gâlceavă

Expresia dacă nema potirința, ce mai chichirez gâlceavă îi aparţine lui Anton Pann şi reliefează faptul că, atunci când nu eşti în stare de ceva, degeaba faci gălăgie.
Ba, mai rău, atragi atenţia asupra neputinţelor tale.
Constatarea lui Anton Pann este de uz permanent, inclusiv în campaniile electorale.
Cine urmăreşte viaţa politică, de la noi şi de aiurea, observă iute că există un număr consistent de partide şi politicieni care nu vin cu propuneri de guvernare benefice, concrete şi credibile. Nu vin pentru că nu sunt în stare de aşa ceva.
Politica, în esenţă, este ştiinţa administrării treburilor cetăţii, nu o modalitate de a face avere fără muncă şi a-ţi gâdila orgoliul bolnav.
Unii au calităţile şi pregătirea necesare pentru a face Politică, alţii sunt în stare doar de politicianism.
Din păcate, aceştia din urmă sunt cei mai vizibili, pentru că încearcă să abată atenţia de la incompetenţa lor prin perdele de fum şi artificii de tot soiul.

Dacă nema potirința, ce mai chichirez gâlceavă
Foto: Dacă nema potirința, ce mai chichirez gâlceavă

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 5 decembrie 2016, 09:42

Când un grup politic, în loc să spună ce va face el, doar acuză ce au făcut alţii, ceva miroase urât.
Când se adaugă şi dovezi clare de incompetenţă, amatorism şi lăcomie, soluţia optimă este să nu-i votaţi.
Unii spun deschis că nu se pricep la treburile obştei, dar vor să fie aleşi pentru a-i supraveghea pe cei care se pricep. Cu alte cuvinte, vor să reînvie rolul activistului PCR, bun în orice domeniu, de la Cultură la Agricultură, fiindcă singura lui treabă era să-i streseze pe cei care chiar munceau.

Interesant mi se pare raportul invers proporţional dintre nivelul intelectual al candidatului şi pofta lui de a fi ales. La fel de interesant este şi faptul că indivizi semidocţi, grosolani, care ori n-au făcut nimic ori au făcut rău în timpul mandatelor, sunt realeşi de 3-4 ori.
Sigur că dictonul FSN-ului din 1990 – ca noi, dintre noi, pentru noi – a fost o găselniţă genială de marketing electoral, dar, vorba unui coleg, asta nu justifică impresia de mulgător fruntaş pe care ţi-o dau mulţi aleşi ai neamului din zilele noastre.

Nema putirinţa pare a fi chichirezul dorinţei de gâlceavă cu efecte palpabile la urne.
Vorba unui fost coleg de facultate, turnător autodeclarat şi devenit apoi ofiţer de Securitate: dacă n-ai argumente, dă cu barda.

 

Dan Horea

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

party
Vorba dulce joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Vorba dulce luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Vorba dulce miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Vorba dulce vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Vorba dulce vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Vorba dulce duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Vorba dulce marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Vorba dulce vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost