Viitorul premier al României va fi dat de partidul sau de coaliţia care va avea majoritate în Parlament
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că viitorul premier al României va fi dat de partidul sau de coaliţia care va avea majoritate în Parlament.
Articol editat de Camelia Velțan, 15 decembrie 2016, 12:14
Şeful statului a avut, miercuri, 14 decembrie, o primă rundă de consultări, la Palatul Cotroceni, cu formaţiunile reprezentate în legislativ. PSD şi ALDE au refuzat invitaţia la discuţii, motivând că aşteaptă validarea mandatelor în noul parlament.
Am avut astăzi o rundă de consultări cu partidele politice care vor intra în noul Parlament, o rundă de consultări care, după părerea mea, a fost necesară și am constatat că toți cei care au binevoit a participa la întâlnirile de astăzi au fost tot de aceeași părere, că aceste discuții au fost binevenite.
Partidele mi-au prezentat, fiecare în parte, cum văd în continuare posibile alcătuiri de guverne, ce probleme sunt prioritare pentru fiecare în parte. O notă discordantă în această rundă de consultări au făcut PSD și ALDE, care nu au binevoit să vină la aceste consultări. PSD-ului îi spun că această atitudine necooperantă cu Președintele României este nesănătoasă.
Am convenit cu toate formațiunile care s-au prezentat astăzi că ne vom revedea la o nouă rundă de consultări, pe care o voi convoca după ce noul Parlament va intra în funcțiune.
Redacţia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.