Fără abuz și hărțuire, pe Twitter
Compania Twitter a anunţat trei noi măsuri, care ar urma să reducă abuzurile pe platforma de socializare online. Twitter a comunicat că va împiedica deschiderea unor noi conturi de către persoane ale căror pagini fuseseră suspendate, din cauza abuzului sau hărţuirii verbale împotriva altor utilizatori.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 februarie 2017, 12:00
Twitter a precizat, totodată, că va crea o funcţie de căutare în siguranţă pentru a înlătura postările ce includ conţinut sensibil, adăugând că analiştii săi lucrează pentru a identifica răspunsurile abuzive şi de calitate scăzută, astfel încât acestea să fie mutate în rezultatele căutării.
Twitter a mai anunţat că noile schimbări, menite să ajute la protejarea libertăţii de expresie, vor fi lansate în săptămânile viitoare.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.