Echitația – dansul condus de călăreț

Pe când aveam vreo 4 ani, am urcat prima oară pe cal. Vechii mănăştureni îşi lăsau caii la păscut pe Dealul Colina, iar eu mergeam seară de seară şi încălecam. Aveam 7-8 ani. Odată, mi s-a întâmplat să fiu lovit la cap de o iapă şi să stau multă vreme în spital. Dar asta nu m-a descurajat, din contră…

Articol editat de cristina.rusu, 19 februarie 2017, 06:00

Anii au trecut, însă locul cel mai iubit a rămas spinarea calului.

În 2008, după 5 luni de pregătire, am ieşit campionul României la categoria amatori avansaţi, iar după câteva luni am trecut la profesionişti. Calul e partenerul meu, îl iubesc, dar trebuie să-l fac să se supună. Westerwind, cel cu care concurez acum şi pe care îl dezmierd Optimist, are aproape 600 de kilograme. Trebuie să-l stăpânesc.

Rasa mea preferată este cea germană, Hanoverian, iar marea mea dragoste este Sweet Lady, împreună am câştigat foarte multe concursuri.

Anul acesta împlineşte 20 de ani, dar arată foarte bine şi în curând o să devină mămică. E calul care m-a făcut să pun pe primul plan acest sport.

Ca să te recunoască, e totuşi nevoie să petreci mult timp cu el. Apropierea de cai m-a schimbat foarte mult. În primul rând, călăria e un mod de viaţă, te disciplinează, te face un om bun, responsabil, îţi schimbă percepţia despre lume. (Alin Cătinaș)

Viteza, eleganţa şi frumuseţea cailor i-au făcut să fie asociaţi cu zeii. Au primit aripi cu care pot zbura, cornuri fermecate, rapiditatea „vântului şi gândului”. Nici Făt-Frumos n-ar reuşi să treacă peste atâtea încercări dacă n-ar avea un ajutor de nădejde: murgul fermecat ce se hrăneşte cu jăratic şi poate zbura „peste nouă mări şi nouă ţări”.

Diferenţa dintre mit şi realitate, dintre emoţie şi acceptare stă în puterea călăreţului. Echitaţia îţi dă vigoare, te scapă de temeri şi, aşa cum se credea în antichitate, chiar de suferinţe fizice.

Copiilor care au probleme de sănătate (handicap fizic, autism) le ofer şedinţe gratuite, caii sunt mană cerească pentru ei. Doar să vină cu un terapeut. Eu predau ore de călărie şi emoţional mi-e greu să lucrez cu ei.

A venit la mine o fetiţă care, în urmă cu un an, nu păşea. Acum merge pe picioarele ei. Din păcate, comoditatea îi reţine pe oameni să practice echitaţia. Apoi, părinţii nu suportă ca un instructor să fie dur cu copiii lor, iar acesta este un sport care cere multă disciplină şi severitate.

„Copiii mei” participă în Campionatul Naţional de Sărituri peste Obstacole, iar la finala de călăreţi debutanţi de la Prejmer, din 2016, locurile 2,3,4 au fost ocupate de „sportivii mei”, de la Napoca Sport Horse. Sunt tare mândru de ei!

Copiii ăştia vin la antrenamente de 4 ori pe săptămână, la -20 de grade sau la +30 de grade, iar în vacanţa de vară stau zi lumină, aşa de mult le place. Mi-e greu cu unii părinţi, nicidecum cu copiii.

Am învăţat câteva sute de oameni să călărească de la A la Z. Din păcate noi nu avem o cultură pentru cai şi pentru hrana lor. În iarbă sunt tot felul de plante care dăunează cailor. Dacă petreci mult timp în preajma lor, îţi dai seama foarte uşor de starea pe care o au. Pot fi imprevizibili, pot avea o zi mai proastă…

Pe Chico Pilot l-am pierdut după un concurs la care am schimbat furajarea cailor. A făcut o colică, după care o furbură (afecţiune extrem de dureroasă, de natură inflamatorie a ţesutului laminal din interiorul copitei) a fost operat, a fost salvat, dar rămâne şchiop. E tristă povestea. Dar aşa s-a scurs puterea lui Chico Pilot.

Până şi Pegas, după ce a fost de folos mai multor eroi din mitologia greacă, a fost primit cu onoare în „grajdurile cerului” fiind transformat în constelaţie în cele din urmă.

Într-o zi, a apărut sfios un „copilandru”. Nu mănâncă jăratic şi nu poate zbura cu viteza gândului, dar străluceşte.

-Azi am văzut un cal nechezând de bucurie. S-a apropiat, l-am mângâiat, i-am dat un măr, apoi şi-a întors capul spre cealaltă boxă şi a nechezat prelung.

-Care?

-Unul care are faţa jumătate albă, jumătate maro. Şi mai are un ochi albatru, iar celălalt căprui.

-E Cosa Nostra, un cal de sport unguresc, foarte frumos. Mi l-am dorit mult. După câteva luni de negocieri cu proprietarul, am reuşit să-l cumpăr. Sper să ajungă un cal de sărituri foarte bun. Devine tot mai prietenos. Îi plac merele…

– …şi stă să-l pup pe botic.

-E foarte bine, dar trebuie să ai grijă. Dacă intri la el în boxă şi nu-l avertizezi sau simte că ţi-e frică, încearcă să te domine pentru că am senzaţia că a suferit o traumă în trecut. Tocmai când e hrănit devine mai rău, de frică să nu i se ia mâncarea.

Se spune despre cal că se simte egal cu călăreţul, însă dansul trebuie condus de cel din urmă. La început e mai complicat. Eşti la înălţime, pe picioarele unui animal inteligent, care doreşte apropierea umană, dar aşteaptă comenzi. Trebuie să aibă încredere în cineva.

Se mai şi cade de pe cal…nu există călăreţ pe faţa pământului care să nu fi căzut. Când nu mai poate, se opreşte. Dacă îl mângâi şi îi vorbeşti frumos, îţi răspunde cu dragoste. Dacă dai în el, te ţine minte. Este prietenul, dar şi egalul omului.

Şi cel mai important: fiecare cal e un Bucefal.

Alina Vigoniuc

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.