Gaudeamus Craiova, cel mai frumos mărțișor de la Radio România
În perioada 1 – 5 martie a.c. va avea loc cea de a XVI-a ediţie a Caravanei GAUDEAMUS în Craiova, eveniment organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Oltenia Craiova.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 februarie 2017, 13:32
GAUDEAMUS Craiova va fi găzduit, conform tradiţiei, de foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi deschide seria evenimentelor pe care Radio România le organizează în acest an sub sigla GAUDEAMUS.
Înscrierea expozanţilor va avea loc în perioada 13 – 20 februarie, luni – joi între orele 9.00 şi 16.00, vineri între orele 9.00 şi 14.00, prin expedierea către Secretariatul GAUDEAMUS a contractului şi a anexelor aferente, semnate şi ştampilate.
Taxa de înscriere în Caravană este de 35 euro +TVA şi se achită o singură dată, indiferent de numărul evenimentelor la care expozanţii vor participa, la încheierea contractului.
Tarifele de participare sunt următoarele:
40 euro + TVA /mp, pentru standurile amenajate standard;
25 euro + TVA /mp, pentru suprafaţă de expunere.
Ediţia 2017 a evenimentului readuce în atenţia publicului şi a expozanţilor două dintre proiectele iniţiate în ultimii ani sub sigla GAUDEAMUS:
Cărţile se întorc acasă – program de anvergură naţională, al cărui principal obiectiv este reorientarea unui important fond de carte obţinut din donaţiile din partea expozanţilor şi a vizitatorilor către biblioteci din mediul rural;
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – prin intermediul căruia Radio România recompensează şi promovează performerii din învăţământul românesc, din diferite discipline.
Expozanţii care doresc să aloce un fond de carte acestor proiecte sunt invitaţi să se adreseze Secretariatului GAUDEAMUS (e-mail: office@gaudeamus.ro, înainte de debutul manifestării sau în incintă, în intervalul 28 februarie – 4 martie).
Redacția
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.