La vremuri noi, tot noi
„La vremuri noi, tot noi” este o expresie parcă făcută special pentru noi.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 10 martie 2017, 17:31
„Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti. […] Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşată de meningită morală. Ţara (..) ce are drept conducători nişte hoţi la drumul mare, trebuia să ajungă la marginea prăpastiei.”
Constatările îi aparţin poetului pătimirii noastre, Octavian Goga, cu ocazia jalnicei prestaţii a armatei române din toamna lui 1916. Eroismul ostaşilor a fost anihilat de proasta dotare cu armament, organizarea deficitară şi incompetenţa comenzii.
Pe de altă parte, cine crede că ne-am stricat abia în ultimii ani, că de vină sunt doar comunismul sau capitalismul, Iliescu sau Băsescu, să recitească paginile despre psihologia naţională scrise acum 80 de ani de sociologul Constantin Rădulescu-Motru.
Iată un citat: „În plămădeala sufletului nostru este un impuls de aversiune împotriva organizării„. Cu alte cuvinte, preferăm „improvizaţia” şi „norocul”. De aceea stăm prost cu instituţiile, fiindcă rigoarea ne deranjează. Suntem „individualişti„, dar nu ne plac iniţiativele riscante. Preferăm gura lumii propriei judecăţi. Suntem tigri în gaşcă, dar iepuri individual. Spiritul comunitar şi conştiinţa cetăţenească ne sunt virtuţi rare.
O altă hibă este naţionalismul de paradă. „Noi suntem aici pe veci stăpâni„, nu? În rest, contează doar „prietenii”, „colegii de partid”, interesele personale şi de gaşcă. Interesul naţional se topeşte imediat într-o puzderie de „aranjamente” private. Suntem repede seduşi de noutăţi, dar vrem să le adoptăm păstrând vechile deprinderi. Un fel de conservatorism păgubos, noutate fără înnoire.
Caracteristic e faptul că foarte rar vreunul dintre noi ajunge pe merit în fruntea bucatelor. Alegem, constant, omul care le convine păcatelor şi meschinăriei noastre, nu omul competent. Decât să ne complexeze prin valoare, mai bine un hoţ sau un zero profesional. Meritul propriu-zis ne incomodează. Înclinăm să-l batjocorim, să-l minimalizăm, să-l marginalizăm. „Bine că eşti tu mai deştept!”
O temă interesantă de cercetare sociologică ar fi „văicăreala”, voluptate aflată la mare cinste. Plăcerea de a emite lamentaţii gen: „suntem amărâţi, nu ne ajută nimeni, suntem slabi, nu putem face nimic„, sau „ţara se duce de râpă, te-apucă groaza, dom’le!„, sau deja consacratul „băi, ăştia ar trebui împuşcaţi„. Care ăştia? Noi, Ei sau Toţi?
Dan Horea
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
