La Serile Radio Cluj vă reîntâlniţi cu Ora de limba română! (ep.3)
Articol editat de Carmen Sas, 22 martie 2017, 15:53 / actualizat: 4 aprilie 2017, 20:59
Articol editat de Carmen Sas, 22 martie 2017, 15:53 / actualizat: 4 aprilie 2017, 20:59
UPDATE: 23.03: Aici şi acum puteţi asculta înregistrarea audio de la „Ora de limba română” cu prof.dr.emerit G.G. Neamţu şi conf.univ.dr. Daiana Cuibus!
Scrierea cu un ”i”, cu doi ”i”, cu trei ”i” la substantive și adjective – și soluții practice, comparative pentru cei aflați în dificultate; pleonasmele în vorbirea curentă, dar și sau mai ales în mass-media; cum spunem: doi sau două martie, ora doisprezece sau ora douăsprezece etc – și de ce?; fraza emisiunii, spre analiză; greșeli gramaticale în emisiunea Serile Radio Cluj și pe site-ul Radio Cluj, și multe-multe altele.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
Nu uitaţi, miercuri, de la ora 20:00, la Serile Radio Cluj avem din nou „Ora de limba română”, cu prof. univ. dr. emerit G.G. Neamţu şi conf. univ. dr. Daiana Cuibus.
Mai zăbovim o clipă asupra scrierii cu un „i”, doi „i”, trei „i”, trecem în revistă câteva pleonasme pe care le auzim zi de zi, pe stradă, la radio sau la tv (clasament valoric, aventură riscantă, perioadă de timp), după care intrăm la “Seminar” (întrebările mele şi ale ascultătorilor).
Apropo, iată şi fraza propusă de un ascultător spre analiză: ”Bine că mă chemași, tovarășe Anghel, că altfel veneam eu să-ți spun, continuă Ilie…” (Marin Preda, ”Desfașurarea”). Face cineva schema frazei? 🙂
Nu motivăm nicio absenţă de la „Ora de limba română” 🙂 strigăm catalogul pe bine cunoscuta frecvenţă, 95,6 FM şi vă reamintim că putem fi urmăriţi şi video live, chiar AICI.
Dan Moşoiu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.