Procurorii șefi ai României rămân în funcție
Procurorul general, Augustin Lazăr, şi procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, nu vor fi schimbaţi din funcţie.

Articol editat de Andrei Cretoiu, 30 martie 2017, 08:03
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, apreciază că NU este oportună declanşarea procedurii de revocare a lor.
Preşedintele României, Klaus Iohannis consideră că ministrul Justiţiei are tot dreptul de a monitoriza activitatea procurorului general şi a procurorului şef al DNA.
Într-o scurtă declaraţie făcută miercuri seară, 29 martie, la Palatul Cotroceni, preşedintele a reiterat că este foarte mulţumit de activitatea lui Augustin Lazăr şi a Laurei Codruţa Kovesi şi a precizat că nu împărtăşeşte opinia ministrului Toader cu privire la derapajele pe care le-ar fi făcut Direcţia Naţională Anticorupţie.
Şi premierul Sorin Grindeanu a luat act de decizia ministrului Justiţiei, se arată într-un comunicat.
El a cerut să fie informat constant în legătură cu rezultatele monitorizării continue a activităţii procurorilor şi a dat asigurări că Guvernul este angajat ferm în lupta anticorupţie.
Şi procurorul general al României, Augustin Lazăr a luat act de concluziile evaluării prezentate de către ministrul Justiţei.
Într-o postare pe Facebook, el susţine că Ministerul Public va respecta întocmai decizia Curţii Constituţionale şi va acţiona pentru îndeplinirea rolului de reprezentare a intereselor generale ale societăţii. De asemenea, el se angajează în apărarea ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Radio România Actualități
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.