Trăiască amatorismul online
Democraţia este un sistem de guvernare, nu expresia faptului că toţi suntem egali în haruri!
Înseamnă că avem aceleaşi drepturi în relaţia cu autorităţile publice şi între noi, dar în nici un caz că avem aceleaşi talente, aptitudini sau cunoştinţe. Cu certitudine nu înseamnă că toate opiniile sunt la fel de valoroase şi demne de consideraţie. Scrie toate astea – şi multe altele – Tom Nichols, profesor la Academia Navală a SUA şi cunoscut sovietolog.
Articol editat de cristina.rusu, 31 martie 2017, 14:01
De ce insistă dl. Nichols pe diferenţa de calitate între opinii?
Fiindcă am ajuns într-o epocă a amatorilor vehemenţi, când orice ins cu acces la Google şi Wikipedia se consideră expert.
De aici se trage o bună parte a haosului informaţional în care trăim. Tot de aici, bulversarea uluitoare a ierarhiilor valorice. Până la explozia Internetului n-ar fi fost posibil ca opiniile calificate ale unui medic, istoric, biolog, filosof, inginer reputat să fie batjocorite de orice terchea-berchea pe motiv că aşa au citit ei undeva, pe net, într-un site obscur.
Ştiinţa ta e la fel de valoroasă ca neştiinţa mea, aceasta pare a fi deviza epocii. O democraţie în cel mai imbecil sens, apropiată periculos de anarhism şi disoluţia socială.
Nu trebuie uitat un lucru, de fapt cel mai important: halul în care s-a ajuns nu este un efect al întâmplării. E suficient să observi opiniile unor indivizi cu multă ştiinţă dar cu caractere infecte (mercenari ai minţii) ca să-ţi dai seama că ei încurajează aceste derapaje, confirmându-le public manipulaţilor, inculţilor şi agramaţilor ideile aberante.
După care te trezeşti cu un argument care susţine, culmea, opusul lui însuşi: “opiniile experţilor nu sunt cu nimic superioare ideilor mele; o spune chiar expertul X, pe care eu îl cred!”
De aici încolo: doctorii sunt atacaţi de pacienţi sau de familiile lor, pe motiv că nu şi-au făcut datoria aşa cum scrie nuşce site; profesorul nu e competent, fiindcă nu permite dezvoltarea complet liberă a personalităţii copilului, pe motiv că există părţi rele în firea lui care trebuie stopate prin educaţie, adică exact invers decât scrie pe net un pseudopedagog; poliţistul e sfidat şi filmat în acelaşi timp, cerîndu-i-se să-şi dovedească dreptul de a controla şi sancţiona şoferii contravenienţi, fiindcă aşa scrie un avocăţel de doi bani pe pagina lui de Facebook; Guvernul e somat să ia măsurile pe care le doreşte cetăţeanul wi-fi, nu alegătorul, pe motiv că a fi pe net te califică, automat, în categoria “elite”.
Tom Nichols mai scrie: Chiar dacă uneori greşeşte, medicul va obţine rezultate net superioare “vindecătorilor prin credinţă” sau supei de pui a mătuşii Ann, pentru simplul motiv că ştie cu ce are de-a face şi ce are de făcut.
E adevărat, însă, că nu simte nevoia de a se declara la acelaşi nivel de calificare cu pacientul şi cu aparţinătorii acestuia.
Ceea ce, mai nou, este caz de malpraxis prin lez-majoritate.
Mai direct spus, cetăţeanul Dorel doreşte ca experţii să-şi facă treaba la nivel de experţi, dar să accepte a fi trataţi ca nişte simpli amatori.
Că altfel se supără boborul online.
Dan Horea
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.