Ascultă Radio România Cluj Live

Credințe și obiceiuri în Săptămâna Patimilor

Sărbătorile creştine se înscriu în şirul celor mai mari daruri primite de la Dumnezeu, care bucură, îmbogăţesc şi înfrumuseţează considerabil viaţa noastră.

Credințe și obiceiuri în Săptămâna Patimilor

Articol editat de cristina.rusu, 13 aprilie 2017, 06:00 / actualizat: 18 aprilie 2017, 10:01

Cu siguranță, în toate regiunile țării și nu numai, oamenii se bucură de aceste zile, fiecare în modul lor. Însă, farmecul sărbătorilor este conturat de tradiții și obiceiuri care dau identitate locului dar și celor care le practică.

Maramureșul este unul dintre locurile în care tradițiile și obiceiurile completate de spiritualitate dau farmec regiunii dar și oamenilor care au credință în tradițiile strămoșești, dar și în Dumnezeu.

Maramureșul este locul în care oamenii evită ca negura timpului să se așeze peste moștenirile lor. De Paști, în Maramureș e simplu, dar profund.

După formula simplă a unei sărbători de primăvară în care trebuie să ne curățăm casa, hainele și nu în ultimul rând, sufletul, credincioșii își împart timpul între activitățile gospodărești și rugăciune.

În Saptămâna Patimilor, bisericile sunt pline de credincioși, care, lasă treburile deoparte ca să asculte deniile și să își curețe sufletul înainte de Învierea Domnului.

Postul Paștelui este o tradiție străveche, păstrată destul de bine în sate dar și orașe.

Săptămâna Patimilor este plină de semnificații, însă, presupune în principiu curățirea trupească și sufletească.

Se începe cu curățenia generală, curățenia trupească, sufletească, când fiecare credincios merge să se spovedească. În Săptămâna Mare, de joi până duminică nu se mănâncă nimic. Se continuă cu curățenia casei în care toate trebuie curățate, de asemenea, și hainele trebuie înnoite, pregătite cu atenție pentru slujba de Paști. (Mirela Barz, muzeograf șef la Muzeul Etnografic din Sighetu Marmației)

Se practică o serie de credințe în satele maramureșene, începând încă din Joia Mare, când femeile încep să vopsească ouăle.

În unele sate din Maramureș, încă se păstrează un vechi obicei, când, în trecut, familiile sărace umblau din casă în casă să culeagă ouă de la săteni. Obiceiul se practică si astăzi, însă, merg doar copiii, din toate categoriile sociale. (Mirela Barz)

De-a lungul unei istorii potrivnice, ţăranul maramureșean s-a simţit mereu legat, prin rădăcini adânci, de pământul său, pe care l-a apărat cu îndârjire, dar și de animale care asigurau hrana și veștmintele, în anumite cazuri. Țăranul maramureșean a fost dintotdeauna preocupat de animale, pentru care se roagă mereu.

Vitele, ca să fie ferite de boli și de vrăji, la care oamenii sunt foarte sensibili, se ung cu usturoi și leuștean, la fel și ancadramentele grajdului, ca să le ferească de rele. (Mirela Barz)

Cum tradiția sărbătorilor pascale este legată de vopsitul ouălelor, nici în Maramureș nu putea lipsi acest obicei.

Simple și semnificative, de Paști, ouăle sunt vopsite în roșu, în credința că reprezintă sângele lui Iisus.

În Maramureș, ouăle se vopsesc în roșu, cu tradiționalele coji de ceapă, care sunt împistrite cu diferite frunze specifice perioadei. În funcție de ce frunze apar, se împistresc, se bagă în ciorap, se leagă și se fierb în coji de ouă. (Mirela Barz)

Majoritatea obiceiurilor creștine se suprapun peste vechile obiceiuri păgâne, iar maramureșenii încearcă să păstreze cât mai mult cu putință.

 

Mihaela Botiz

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Se pun în vânzare biletele pentru noua ediție a FITS
Cultural miercuri, 23 aprilie 2025, 11:02

Se pun în vânzare biletele pentru noua ediție a FITS

De miercuri, 23 aprilie, pot fi cumpărate biletele pentru noua ediție a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.   A 32-a ediţie a...

Se pun în vânzare biletele pentru noua ediție a FITS
Premieră la Cinema Victoria: „TWST / Things We Said Today” | VIDEO
Cultural marți, 22 aprilie 2025, 14:44

Premieră la Cinema Victoria: „TWST / Things We Said Today” | VIDEO

Vineri, 25 aprilie, de la ora 19:00, Cinema Victoria Cluj-Napoca găzduiește proiecția de gală a filmului „TWST / Things We Said Today”, în...

Premieră la Cinema Victoria: „TWST / Things We Said Today” | VIDEO
ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Bibliotecarului și Ziua Cărții
Cultural marți, 22 aprilie 2025, 12:49

ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Bibliotecarului și Ziua Cărții

Biblioteca ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor.   Miercuri,...

ASTRA Sibiu sărbătorește Ziua Bibliotecarului și Ziua Cărții
Tradiţii în a doua zi de Paşti în Transilvania
Cultural luni, 21 aprilie 2025, 00:00

Tradiţii în a doua zi de Paşti în Transilvania

În a doua zi de Paşti, tradiţiile se îndreaptă către comunitatea din care facem parte. Unele sunt destul de energice: ceea ce nu e un lucru...

Tradiţii în a doua zi de Paşti în Transilvania
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Învierea Domnului – Duminica Paştelui

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, cea mai importantă dintre sărbătorile înscrise în calendarul...

Învierea Domnului – Duminica Paştelui
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Hristos a Înviat! Voi știți de ce ciocnim ouă în prima zi de Paşti?

Am vorbit în Joia Mare de faptul că ouăle roşii ne duc cu gândul la sângele Mântuitorului. În prima zi de Paşti, când ouăle se ciocnesc,...

Hristos a Înviat! Voi știți de ce ciocnim ouă în prima zi de Paşti?
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Hristos a înviat! Tradiţii în prima zi de Paşti

Ne amintim de Învierea Domnului Iisus Hristos, astăzi, în cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Obiceiurile populare pe care...

Hristos a înviat! Tradiţii în prima zi de Paşti
Cultural duminică, 20 aprilie 2025, 00:00

Tradiții în prima zi de Paşti în Transilvania

În ultima vreme din tradiţiile de sărbători păstrăm parcă un singur lucru: mâncarea. Este şi aceasta importantă, dar nu pentru cantitatea...

Tradiții în prima zi de Paşti în Transilvania