Ascultă Radio România Cluj Live

Acuzații de malpraxis la Cluj

O tânără a depus o sesizare la Colegiul Medicilor Cluj şi îi acuză pe medicii de la Clinica de Obstetrică-Ginecologie ”Dominic Stanca” de neglijenţă, după ce a născut un făt mort.

Acuzații de malpraxis la Cluj

Articol editat de cristina.rusu, 20 aprilie 2017, 17:27 / actualizat: 23 aprilie 2017, 9:29

Cu câteva zile înainte de naştere, femeia se prezentase la spital cu scurgeri de lichid amniotic şi a fost trimisă acasă. S-a întors la spital dar inima fătului nu mai bătea. Supărată, mama vrea dreptate şi spune că este dispusă să meargă în instanţă ca să vadă în ce condiţii a pierdut sarcina.

Larisa Asofiei locuieşte în satul clujean Săliştea Nouă şi s-a căsătorit acum cinci ani. Împreună cu soţul au o feţită de doi ani şi au mai dorit încă un copil. Era însărcinată în şapte luni şi acum câteva săptămâni s-a prezentat în la clinica ”Dominic Stanca” cu scurgeri de lichid amniotic. Femeia spune că a fost lăsată acasă, iar după patru zile când a revenit a născut un făt mort.

Am fost dusă la monitorizare, îi bătea inima la copil, se simţea bine, am fost la ecograf, mi-au spus că am lichid amniotic suficient în cantităţi normale. Dacă am fost la ei la urgenţe şi mi-au spus că e o scurgere normală nu mi-am făcut probleme. (Larisa Asofiei, mama copilului decedat)

Fătul, un băieţel, avea 34 de săptămâni, 2 kilogram şi 350 de grame şi 53 de centimetri lungime. Femeia îşi aduce aminte şi acum cu groază momentele prin care a trecut.

A venit alt medic care m-a pus la ecograf între timp ce se uita la monitor, m-a întrebat când am fost ultima dată la control şi am spus că am fost în data de 9 cu pierdere de lichid şi m-au lăsat acasă. Şi m-a întrebat aşa mirată: nu vi s-a propus internare? La care eu i-am spus că nu. Mi-a spus aşa direct, copilul e mort. (Larisa Asofiei)

Larisa povesteşte că imediat după ce a născut fătul mort i s-a propus să îl dea pentru incinerare.

După ce am născut eram pe masă, eram inconştientă, a venit o asistentă cu un formular în care mi-a spus să semnez pentru incinerare că nu este altă procedură. Mi-a pus un punct cu pixul unde să semnez, şi am semnat pentru incinerare. (Larisa Asofiei)

Medicii în schimb susţin contrariul. Spun că femeia nu avea complicaţii şi din această cauză a fost trimisă acasă.

Ea a fost diagnosticată de o echipă de medici care era prezentă la gardă, a fost o examinare completă şi a fost infirmat diagnosticul de membrane rupte. Ecografia Dopler efectuată, a evidenţiat o stare bună a fătului s-a făcut înregistrare, monitorizare, fără să fie necesare anumite recomandări şi atitudini obstetricale speciale. (Dan Mihu, şeful Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie Dominic Stanca, Cluj Napoca)

Medicii spun că astfel de cazuri se întâlnesc la patru naşteri din o mie. Femeia a sesizat Colegiul Medicilor, dar aici va da tot peste șeful Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie Dominic Stanca, care face parte din comisia de disciplină. Între timp în spital a început o anchetă.

Dacă ancheta disciplinară se va derula şi cu siguranţă se va derula pentru că s-a depus o sesizare la Colegiul medicilor cu siguranţă medicii care vor fi implicaţi la anchetă şi specialiştii care vor analiza acest dosar vor elucida anumite aspecte care vor elucida dacă conduita a fost corectă sau nu. (Dan Mihu)

Una peste alta femeia spune că dacă cei de la Colegiul Medicilor din Cluj nu vor face dreptate în cazul ei va apela la instanţă.

Îndurerată, mama spune că deocamdată nu are curaj să mai facă încă un copil.

 

Tiberiu Szasz

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

România nu stă deloc bine atunci când vine vorba despre rujeolă!
Sănătate marți, 15 aprilie 2025, 13:46

România nu stă deloc bine atunci când vine vorba despre rujeolă!

Aproape 27.600 de cazuri de rujeolă au fost raportate în România în decurs de numai un an, ceea ce înseamnă 85% din totalul îmbolnăvirilor...

România nu stă deloc bine atunci când vine vorba despre rujeolă!
Ziua Națională a Transplantului
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 16:09

Ziua Națională a Transplantului

Este Ziua Naţională a Transplantului, o conştientizare a faptului că acest act medical salvează vieţile unor oameni care nu au altă şansă....

Ziua Națională a Transplantului
ALOPEDI, apelat de peste 3.400 de părinți
Sănătate joi, 10 aprilie 2025, 13:53

ALOPEDI, apelat de peste 3.400 de părinți

Peste 3.400 de părinți au apelat serviciul gratuit de telemedicină ALOPEDI în primele trei luni ale acestui an.   Peste 70% dintre apeluri...

ALOPEDI, apelat de peste 3.400 de părinți
Adio plicului? Noua lege permite doar donații către spitale
Sănătate marți, 8 aprilie 2025, 15:03

Adio plicului? Noua lege permite doar donații către spitale

Legea care le permite pacienților să își exprime recunoștința față de medici prin donații făcute unității sanitare a fost promulgată de...

Adio plicului? Noua lege permite doar donații către spitale
Sănătate luni, 7 aprilie 2025, 13:13

Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual, la data de 7 aprilie

Luni, 7 aprilie, este marcată Ziua Mondială a Sănătaţii, în toate statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.  ...

Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual, la data de 7 aprilie
Sănătate duminică, 6 aprilie 2025, 08:54

Bani pentru decontarea cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru angajaţi

Angajații din unele sectoare bugetare, care folosesc în mod obișnuit un calculator pot primi până la 500 de lei pentru a deconta cheltuielile cu...

Bani pentru decontarea cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru angajaţi
Sănătate sâmbătă, 5 aprilie 2025, 16:41

În mai serviciile de ambulanță vor primi 600 de autospeciale noi

Potrivit acestuia, au existat întârzieri în achiziţie din cauza perturbărilor de pe lanţul de aprovizionare, pe fondul schimbările majore din...

În mai serviciile de ambulanță vor primi 600 de autospeciale noi
Sănătate vineri, 4 aprilie 2025, 12:19

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme

Managerul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ din România, Viorel Rotilă, a declarat că sistemul de malpraxis din ţară are o serie...

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme