Înghețată pe bază de bere?
Cofetarii spanioli au preparat îngheţată pe bază de bere, pe care au botezat-o Enigma Origen.
Articol editat de cristina.rusu, 10 mai 2017, 06:00
La sfârşitul lunii aprilie 2017, desertul respectiv a fost prezentat publicului de la expoziţia de gastronomie El Salón de Gourmets de la Madrid.
Inedita îngheţată a fost creată de specialiştii unei mici companii de bere Cervezas Enigma din Spania, în colaborare cu producătorul de îngheţată AcaramHelados.
Desertul este creat doar din materie primă naturală, fără să fie adăugaţi conservanţi sau aromatizatori.
Îngheţata este de culoarea chihlimbarului şi are gust de ciocolată, cafea şi caramel. În curând desertul se va comercializa în cele mai selecte restaurante din Spania.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.