100 de ani de la miracolul de la Fatima
Sâmbătă, 13 mai, se împlinesc o sută de ani de la apariţia Fecioarei Maria de la Fatima, care s-a arătat în faţa a trei copii păstori portughezi.
Articol editat de , 12 mai 2017, 17:23
Papa Francisc va participa la ceremoniile din această seară, vineri, 12 mai şi de sâmbătă, 13 mai.
El va oficia o liturghie la Sanctuar, unde îi va canoniza pe doi dintre copiii care au asistat la apariţiile Fecioarei.
Procesiunile se desfăşoară sub supravegherea unui dispozitiv de securitate fără precedent, de teama unor posibile atentate teroriste. Au fost mobilizaţi 6.000 de militari şi poliţişti.
Portugalia a reintrodus, de miercuri, controalele la frontiere. A fost total interzisă circulaţia vehiculelor în zona sanctuarului, spaţiul aerian de deasupra Fatimei este închis, iar semnalele electronice bruiate, pentru a împiedica folosirea dronelor.
Autorităţile anticipează că pe esplanada din faţa Sanctuarului ar putea veni sâmbătă, peste 400.000 de creştini.
Redacţia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.