Ascultă Radio România Cluj Live

Economia României a crescut peste așteptări în primul trimestru

România a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană.

Economia României a crescut peste așteptări în primul trimestru

Articol editat de Andrei Cretoiu, 17 mai 2017, 13:33

Este vorba de 1,7 procente, comparativ cu trimestrul patru al anului trecut, şi cu 5,6%, faţă de perioada similară din 2016 – arată datele publicate de Biroul European de Statistică, Eurostat.
Economistul Aurelian Dochia:

Uneori sunt diferenţe importante între cifra semnal şi cifra definitivă şi asta nu e numai la noi, în toată lumea se practică această procedură, dar dincolo de asta este clar că performanţa înregistrată în primul trimestru în ceea ce priveşte creşterea este foarte mare, este peste aşteptări, aş zice chiar peste asteptările guvernului pe care într-adevăr lumea le considera optimiste. 

Nu ar trebui totuşi să ne lăsăm furaţi de un entuziasm prea mare, este vorba doar de primul trimestru, să vedem în ce măsură pe următoarele trei trimestre se va menţine o dinamică similară.

Este puţin probabil să rămână la 5,7 %, dar din ce în ce mai mult începe să devină mai probabilă creşterea pe care se bazeaza guvernul când a construit bugetul pe 2017, respectiv 5,2 % devine o cifră deja realistă. (Aurelian Dochia, economist)

 

Radio România Actualități

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Un ghid de bune practici s-a lansat la Palatul Victoria
Economic marți, 18 februarie 2025, 15:57

Un ghid de bune practici s-a lansat la Palatul Victoria

Un ghid de bune practici pentru adaptarea economiei, cercetării și politicilor de mediu la schimbările climei a fost lansat marți, 18 februarie,...

Un ghid de bune practici s-a lansat la Palatul Victoria
S-au exportat în 2024 autoturisme noi în valoare de aproximativ 12 miliarde de euro
Economic luni, 17 februarie 2025, 14:20

S-au exportat în 2024 autoturisme noi în valoare de aproximativ 12 miliarde de euro

România a exportat anul trecut autoturisme noi în valoare de aproximativ 12 miliarde de euro, în timp ce importurile au fost de 3,5 miliarde de...

S-au exportat în 2024 autoturisme noi în valoare de aproximativ 12 miliarde de euro
Se așteaptă decizia Guvernului referitoare la plafonarea prețului energiei
Economic luni, 17 februarie 2025, 10:10

Se așteaptă decizia Guvernului referitoare la plafonarea prețului energiei

Guvernul urmează să adopte săptămâna aceasta o decizie în privința continuării actualei scheme de compensare-plafonare a tarifelor la energie...

Se așteaptă decizia Guvernului referitoare la plafonarea prețului energiei
Nu suntem în pericol de a rămâne fără gaze în această iarnă!
Economic miercuri, 12 februarie 2025, 09:58

Nu suntem în pericol de a rămâne fără gaze în această iarnă!

Zilele trecute a apărut o știre conform căreia rezervele de gaz natural înmagazinate se apropie de 40% din capacitatea depozitelor, deși în...

Nu suntem în pericol de a rămâne fără gaze în această iarnă!
Economic marți, 11 februarie 2025, 16:53

Ministrul Energiei dă asigurări că nu vom rămâne fără gaz

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marți, 11 februarie securitatea energetică a ţării nu este sub nicio formă pusă în pericol....

Ministrul Energiei dă asigurări că nu vom rămâne fără gaz
Economic duminică, 9 februarie 2025, 11:35

Austeritate și investiții în România anului 2025

Bugetul este la o treime din PIB. E foarte important să clarificăm acest aspect din start, pentru că noi avem tendința să discutăm, de exemplu,...

Austeritate și investiții în România anului 2025
Economic sâmbătă, 8 februarie 2025, 10:40

Ministrul Energiei: Avem resurse suficiente de gaze pentru a trece peste iarnă

România are resurse suficiente de gaz natural pentru a trece peste această iarnă, chiar dacă în anumite zile apelează la importuri, inclusiv...

Ministrul Energiei: Avem resurse suficiente de gaze pentru a trece peste iarnă
Economic vineri, 7 februarie 2025, 11:53

România a depăşit Polonia la Produsul Intern Brut per capita

România a depăşit Polonia la Produsul Intern Brut per capita ajustat la paritatea puterii de cumpărare, conform datelor prezentate de Ionuţ...

România a depăşit Polonia la Produsul Intern Brut per capita