Deputaţii vor stabili dacă Eugen Bejinariu va fi urmărit penal sau nu
Cererea procurorilor anticorupţie de urmărire penală a lui Eugen Bejinariu va intra săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaţilor.
Articol editat de Andreea Leonid, 21 mai 2017, 16:42
El este cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft 2 pentru fapte comise în perioada când era secretar general al guvernului Năstase.
Zilele trecute, Comisia juridică a respins solicitarea DNA. Parlamentarii puterii, care s-au pronunţat împotrivă, spun că Eugen Bejinariu a semnat contractele pentru care este cercetat înainte ca abuzul în serviciu să fie introdus ca infracţiune prin lege.
RADOR