Întâlnire la nivel înalt – Klaus Iohannis și Donald Trump
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, vineri, 9 iunie, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.
Articol editat de Camelia Velțan, 9 iunie 2017, 13:57
Întrevederea este momentul de vârf al vizitei preşedintelui României la Washington, primul şef de stat din Europa Centrală şi de Est care va fi primit de preşedintele Trump.
Discuţiile vor viza aprofundarea parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, la 20 de ani de la lansarea acestuia, cu ocazia vizitei fostului preşedinte Bill Clinton la Bucureşti.
Cei doi vor aborda şi problemele de securitate pe flancul estic al NATO, precum şi chestiuni economice.
La finalul convorbirilor de la Casa Albă, preşedinţii Klaus Iohannis şi Donald Trump vor face o declaraţie de presă comună.
Radio România Actualităţi
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.