USR și-ar dori portofoliul Justiției, într-un viitor guvern
Uniunea „Salvaţi România” este dispusă să facă parte dintr-un viitor guvern, în care şi-ar dori portofoliul Justiţiei, dar exclude, la fel ca liberalii, orice colaborare cu PSD.
Articol editat de , 22 iunie 2017, 16:00 / actualizat: 22 iunie 2017, 17:41
Păstrarea independenţei justiţiei şi o reformă a legilor electorale ar fi condiţiile pe care le-ar pune Uniunea, dacă ar intra la guvernare, mai spune viceliderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu:
Am fi de acord de a sprijini un guvern de coaliție al opoziției cu condiția ca el să fie condus de un prim ministru responsabil, integru; noi am constituit o delegație care va propune președintelui Iohanis propunerea noastră. Noi nu vom avea negocieri cu celelalte partide în momentul de față. Noi mergem la Cotroceni să ne spunem punctul de vedere al nostru, direct președintelui. (Vlad Alexandrescu)
Şi conducerea ALDE a anunţat că va stabili luni, 26 iunie, cu ce propunere de premier va merge în faţa preşedintelui României.
În aceeaşi zi, Biroul Politic Central al formaţiunii va lua în discuţie excluderea deputatului Remus Borza, după ce acesta a declarat că a votat împotriva moţiunii de cenzură.
Redacţia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.