Ascultă Radio România Cluj Live

Istoria Clujului reflectată în Arhivele Bibliotecii Central Universitare – ep.30

Întâlnirea de săptămâna aceasta cu domnul Felix Ostrovschi, de la Biblioteca Centrală ne oferă un material publicat în ziarul „Biruinţa”, din 26 mai 1929 care ne prezintă situaţia Spitalului epidemic de infecţii din Cluj, un edificiu văzut pentru acea perioadă ca şi o ruşine a secolului, care nu putea servi de fală edililor oraşului.

Istoria Clujului reflectată în Arhivele Bibliotecii Central Universitare – ep.30

Articol editat de cristina.rusu, 1 iulie 2017, 06:00

Vom putea urmări astfel, unde era amplasat acest spital, cum a fost el construit şi modalităţile de organizare şi funcţionare la începutul anilor `30.

Şi tot acum, vom afla şi „păţaniile” prin care trece un primar din Banat, care în anul 1927 se vedea îndrăgostit de două femei.

Rămânând în tabloul aceluiaşi an, 1927, aflăm că prefectura poliţiei din Cluj a emis o ordonanţă prin care se interzice cu desăvârşire dansul în cafenele.

Motivele care au făcut necesară emiterea unei astfel de ordonanţe, precum şi efectele pe care le-a produs la începutul anilor `30 ai Clujului interbelic le vom afla cu ajutorul materialelor prezentate ca de fiecare dată de invitatul nostru.

 

Felix Ostrovschi

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

“Cuvânt și culoare” la Galeriile Radio Cluj
De prin Cluj joi, 24 aprilie 2025, 12:55

“Cuvânt și culoare” la Galeriile Radio Cluj

Galeriile Radio Cluj vă invită să vizionați expoziția personală de pictură a artistului Leonid Popescu intitulată “Cuvânt și culoare”....

“Cuvânt și culoare” la Galeriile Radio Cluj
Două zile și două lumi de descoperit în cadrul Festivalului EthniCity
De prin Cluj joi, 24 aprilie 2025, 12:13

Două zile și două lumi de descoperit în cadrul Festivalului EthniCity

24 și 26 aprilie două zile și două lumi de descoperit în cadrul Festivalului EthniCity, care aduce la Cluj în prim plan cultura, tradițiile...

Două zile și două lumi de descoperit în cadrul Festivalului EthniCity
Rotarun for Charity, pentru cei mai mici dintre noi
De prin Cluj marți, 22 aprilie 2025, 15:25

Rotarun for Charity, pentru cei mai mici dintre noi

Este cea mai grea secție din tot Institutul, pentru că sunt copilașii aceia mici, cu mamele, cu tații, care au speranță în ochi și, din...

Rotarun for Charity, pentru cei mai mici dintre noi
Comemorarea a 110 ani de la Genocidul Armean
De prin Cluj marți, 22 aprilie 2025, 11:34

Comemorarea a 110 ani de la Genocidul Armean

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, organizează joi, 24 aprilie, la orele 18.00, Comemorarea a 110 ani de la Genocidul Armean, organizată de...

Comemorarea a 110 ani de la Genocidul Armean
De prin Cluj luni, 21 aprilie 2025, 00:00

10 ani cu Asociația Misionarii lui Padre Pio

Asociația Misionarii lui Padre Pio sărbătoresc 10 ani de caritate.   Pe 30 aprilie, începând cu ora 18:00 la Casino – Centrul de Cultură...

10 ani cu Asociația Misionarii lui Padre Pio
De prin Cluj joi, 17 aprilie 2025, 17:02

DN1 Cluj–Florești, cea mai aglomerată șosea din România, intră în șantier

Începând de marți, 22 aprilie, traficul rutier pe direcția Florești – Cluj-Napoca va fi deviat în zona șantierului viitorului Spital...

DN1 Cluj–Florești, cea mai aglomerată șosea din România, intră în șantier
De prin Cluj joi, 17 aprilie 2025, 14:45

Arome, tradiţii şi poveşti la târgul de Paşte Produs de Cluj

Până pe 19 aprilie, esplanada Cluj Arena găzduiește târgul de Paști „Produs de Cluj”, unde vizitatorii pot descoperi preparate...

Arome, tradiţii şi poveşti la târgul de Paşte Produs de Cluj
De prin Cluj joi, 17 aprilie 2025, 11:43

Servicii medicale în perioada Sărbătorilor Pascale – unde pot apela clujenii

Spitalele clujene aparținând Consiliului Județean Cluj vor asigura permanența în perioada Sărbătorilor Pascale.   Va fi deschis Spitalul...

Servicii medicale în perioada Sărbătorilor Pascale – unde pot apela clujenii