De ce se nasc unii cu paharul vieții pe jumătate plin?
Cercetătorii au descoperit că nivelurile moleculei neuropeptidă Y (NPY) din organism sunt direct responsabile dacă paharul vieții este pe jumătate plin sau pe jumătate gol.
Articol editat de cristina.rusu, 10 iulie 2017, 09:16 / actualizat: 10 iulie 2017, 11:48
Persoanele cu un nivel scăzut de NPY sunt mai negative, au dificultăţi de a face față unor situații stresante şi sunt mult mai predispuse la depresie, arată un studiu realizat de Universitatea din Michigan.
Potrivit echipei de cercetători, nivelurile de NPY din creier sunt programate genetic înainte de naştere.
Oamenii de știință cred că această descoperire va ajuta la dezvoltarea metodelor de diagnosticare a pesimiştilor timpurii și va ajuta, astfel, la prevenirea diferitelor boli mintale.
Folosind rezonanţa magnetică, neurologii au scanat activitatea creierului voluntarilor în timp ce aceştia au citit cuvinte neutre, cum ar fi „material”, cuvinte cu conotaţie negativă de tipul „ucigaș” și expresii pozitive – „speranță”.
Persoanele cu NPY scăzut au reacționat la cuvintele negative, cu o puternică activitate în cortexul prefrontal, care procesează emoțiile.
Participanții cu niveluri ridicate ale moleculei au reacționat mult mai puțin. Conducătorul studiului, psihiatrul dr.Brian Mickey, consideră că descoperirea nu reprezintă un motiv de a fi deprimat, crezând că soarta ne-a rezervat o tragere la sorţi dificilă.
Sperăm că rezultatele ne vor ajuta să începem să evaluăm riscul individual de dezvoltare a depresiei şi anxietăţii, a subliniat acesta.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.