Electric Castle, gata de start
Miercuri, 12 iulie, începe, la Bonţida, festivalul Electric Castle.
Articol editat de , 11 iulie 2017, 18:24 / actualizat: 12 iulie 2017, 11:16
La ediţia din acest an vor fi prezente formaţii şi artişti precum Deadmau5, Franz Ferdinand, House of Pain, Paul van Dyk şi ALT-J.
Evenimentul debutează miercuri într-o notă nostalgică. Spectatorii vor putea asista la concerte susţinute de Mirabela Dauer şi Corina Chiriac.
Organizatorii festivalului îi sfătuiesc pe participanţi să îşi aducă pelerine de ploaie şi cizme, întrucât vor fi şanse mari de precipitaţii. De asemenea, spectatorii sunt îndemnaţi să îşi lase maşinile acasă, pentru că există riscul să rămână împotmoliţi pe terenurile de la Bonţida.
Cei care locuiesc în Cluj-Napoca au varianta unor autobuze, ce pornesc de la Iulius Mall şi de la Sala Sporturilor Horia Demian, dar şi a trenului. În plus, spectatorii sunt sfătuiţi să îşi scoată biletele la imprimantă şi să le aibă asupra lor.
A 5-a ediţie a festivalul Electric Castle se va desfăşura până duminică, 16 iulie.
Darian Sacalis
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.