Prima pagină » Reportaje » Hare Krishna şi trecerea de la profan la sacru

Hare Krishna şi trecerea de la profan la sacru

Își dă jos adidașii gri când ajunge lângă camera de la stradă, pe care a transformat-o într-un loc de practică spirituală. Nu pășește niciodată încălțat acolo. De câțiva ani încoace, confortul nu mai înseamnă mult pentru el, iar corpul e o haină care îmbracă sufletul. Apasă pe o clanță veche, metalică, apoi intră spre a se apropia de divinitate. Pe urmele lui, trec de pragul ușii deschise spre credința lui Mircea Mateică, pentru a lua parte la revelarea unei lumi transcendentale, în care mantra Hare Krishna e pronunțată de 1728 de ori pe zi, iar viața de acum e o oprire a sinelui autentic, care călătorește de la începutul lumii. Mircea e un personaj care m-a intrigat prin aparențe, dorind să cunosc ce se află dincolo de acestea. Am ponit, așadar, pe firul vieții lui, începând cu strada Barbu Patriciu.

Articol editat de Carmen Sas, 15 iulie 2017, 06:00 / actualizat: 15 iulie 2017, 11:44

Mircea Mateică

Strada Barbu Patriciu e lungă și fragmentată. Printre multe case ce păstrează încă numele vechi, o găsesc și pe cea căutată. E chiar pe colț, vis-a-vis de o biserică ortodoxă aflată în renovare. Încă nu știu ce urmează să găsesc dincolo de poarta de lemn, dincolo de Tanu, câinele care apără o curte comună. După primii pași, mă întâmpină Mircea. Îl auzisem cântând, în urmă cu trei luni, pe Bulevardul Eroilor, atunci când s-a născut prima întrebare: ce se află dincolo de omul îmbrăcat în haine indiene?

M-am născut în Cugir și n-am avut nicio tangență cu spiritualitatea

Înaintea practicii de seară, Mircea îmi vorbește despre trecutul lui. Poartă kurta și dhoti, iar pe deasupra are un hanorac negru cu șnur. Stă pe scaun, lângă o masă plină de cărți, în antreul unei case pe care a închiriat-o recent; a venit la Cluj de doar câteva luni. Îmi arunc privirea asupra unor titluri: „Beyond birth and death”, „Știința realizării sinelui”, „Uton onmagunk fele” – spiritualitatea cuprinsă între pagini așternute în diverse limbi. Nu deapănă multe amintiri din perioade îndepărtate temporal și sufletește. Pentru a fi omul din prezent, nu simte că a renunțat la ceva valoros. Păstrează puțin din cel de odinioară. Povestește, oarecum detașat, de copilul care a fost crescut de bunici până la șapte ani, ca apoi, la aceeași vârstă, să-și vadă părinții divorțând. Încă de atunci, spune că s-a „lecuit de familie.” Deși are o soră mai mare, nu păstrează legătura cu ea. De nepoți nu mai știe nimic. A crescut diferit sufletește și e înconjurat de alți oameni acum. Totuși, schimbarea s-a petrecut mult mai târziu, în perioada adultă.

Deși s-a născut ortodox, a fost un creștin nepracticant încă de mic. Bunicii nu îl prea duceau la biserică, iar nici el nu a simțit o conexiune puternică cu lăcașul de cult: Am fost odată și nu mi-a plăcut, că era cu tămâie. Și am fost, odată, în vecini, erau sâmbătari; și acolo mi-a plăcut că ei cântau și erau veseli. Și, cumva, se pare că aveam noțiunea asta că ar trebui să fie fun și că oamenii, când se ocupă de spiritualitate, trebuie să fie un pic mai distractivi.

Mai mult decât atât, există două întrebări legate de creștinism la care Mircea nu a găsit încă răspunsul: de ce e iadul veșnic și de ce sunt copii care se nasc având cancer? Când am auzit conceptul ăsta de iad, n-am prea reușit să înțeleg eu cum e că Dumnezeul ăsta, așa de bun, te arde de-ți sar capacele… pentru eternitate!

Am avut o viață foarte normală

Liceul l-a făcut la Alba-Iulia, la un profil specializat pe informatică. Mai departe, a urmat o facultate în același domeniu, în alt oraș – Timișoara. Deciziile luate în viață au fost bazate pe o oarecare inerție, fiind influențate de cei din jurul lui, pentru că așa considera că trebuie și că e bine: „Nu pot să zic că eram super încântat, super pasionat. Ok, facem ce face lumea.”

După anul III, a început să facă practică la una dintre firmele mari din oraș, unde a ajuns, ulterior, să lucreze. La 27 de ani, s-a născut și ideea de a lucra în altă țară. Și-a pus CV-ul pe Monster, a bifat toate statele din Europa și a zis că vrea să plece în orice țară de pe continent care îl vrea. Cei care l-au sunat înapoi au fost de la o companie din Belgia. Pe atunci, nu știa deloc limba de acolo, dar a ales acel drum. Cu toate că încă nu prea avusese contact cu spiritualitatea, își amintește că a citit o carte de-a lui Dalai Lama în franceză, despre cum poate budismul să îi ajute pe manageri, cu scopul de a învăța limba. Însă adevăratul pas a fost făcut la întoarcere, după doi ani.

Mircea Mateică

No, hai să sap un pic și în domeniu’ ăsta

Când s-a întors, la aceeași multinațională din care plecase, avea un coleg, Vladimir, cu unele înclinații spirituale. Cumva, mi-a trezit interesul pentru partea asta. A început să caute pe YouTube diverse filosofii din India și a încercat, de unul singur, mai multe tehnici găsite online. Când cineva încearcă pe cont propriu, fără să știe ce face, e un pic kamikaze. Eu am avut noroc. […] Dacă stai să te uiți pe internet ce chestii-s legate de spiritualitate, te doare capul.

A făcut și pasul următor, când s-a dus la niște budiști amatori din Timișoara, membri ai centrului de meditație „Calea de diamant”. Nu a rămas mult alături de ei, pentru că nu înțelegea de ce mâncau carne și nu i se părea că aveau o viziune clară despre scop și unde vor ei să ajungă.

Până să își găsească propriul drum, a fost, pentru o perioadă, turist spiritual. A continuat să frecventeze mai multe centre și, astfel, a avut ocazia să meargă, în weekend-uri, la Oradea și la Budapesta, cu niște amici care începuseră să practice hatha yoga (yoga fizică).
La scurt timp, alături de ei, s-a ivit o nouă oportunitate: India. În toamna anului 2011, a vizitat-o pentru întâia dată, cazat într-un sat, la un ashram, un fel de mânăstire. A fost locul unde, pentru două-trei săptămâni, a urcat încă o treaptă spirituală, prin practica karma yoga (yoga în acțiune). Alături de meditația propriu-zisă, a învățat să facă orice activitate într-un mod spiritual, atent, dezinteresat, să muncească dintr-o altă perspectivă. Controlul minții este foarte important, iar ea trebuie să fie concentrată într-un singur loc, pe o acțiune singulară. Iar tot ceea ce face este pentru o entitate superioară.

experienţă în India

Greu de explicat – asta spune Mircea despre ceea ce a găsit acolo, departe de casă, pe un alt continent, într-un loc cu o mentalitate, cu o trăire sufletească și practici diferite: Cumva, un pic de liniște. Pur și simplu, aveam senzația că oamenii ăștia știu ceva și vreau să văd ce știu. Când vezi unul de-ăsta care, cumva, pare mai evoluat spiritual, te uiți la el și zici: nu știu ce ai, dar vreau. Modul de viață foarte liniștit, simplu și foarte relaxant. La început, dacă te duci într-un loc din ăsta, îți dau de lucru să tai cartofi. Știi ce relaxant îi să cureți cartofi cubulețe, timp de o oră?

Ulterior, a repetat de două ori experiența de a vizita tărâmul asiatic. A făcut chiar și un curs de renunțare, numit Sannyasa, ceea ce înseamnă dedicarea completă asupra vieții spirituale, punând în umbră lumea materială. Tot în India, a primit și un nou nume: Mahadev.

Nici nu știam că am întrebările ăstea, dar uite ce răspunsuri frumoase!

În vara lui 2015, și-a petrecut zilele de concediu în Oradea. Printr-o plimbare pe malul Crișului, a ajuns lângă centrul „Hare Krishna”, despre care știa de dinainte, cunoscându-i pe membrii din Timișoara. A decis să intre și a cumpărat de acolo „Bhagavad Gita”, o antică scriptură hindusă, care înseamnă „Cântarea lui Dumnezeu” sau „Cântecul divin”. Cartea reprezintă însumarea a 700 de versete scrise într-o formă poetică și e considerată un mesaj direct de la Dumnezeu (Brahman).

Bhagavad Gita

Mi-am luat «Bhagavad Gita» și am început să citesc și am zis: wow, mă, ce chestie deșteaptă! Ce chestie deșteaptă! Nici nu știam că am întrebările ăstea, dar uite ce răspunsuri frumoase! Ăla a fost momentul în care a fost bang-dum-bum! În momentul în care am citit-o, am zis: da, this is it. E rocket science. Eu am citit-o de mai mult de zece ori și, de fiecare dată, mai aflu câte ceva, mă mai prinde câte-o chestie. Deci e rocket science!

A devenit adeptul Societății Internaționale pentru Conștiința Krishna (ISKCON), cunoscută și ca mișcarea Hare Krishna, sectă religioasă cu rădăcini în hinduism, ce are la bază învățăturile din „Bhagavad Gita”. După ce a demisionat definitiv din meseria de IT-ist, a locuit o perioadă la Oradea, răspândind conștiința în Krishna. În final, a decis că orașul Cluj-Napoca are un potențial mai mare în a atrage noi membri, pentru că sunt mulți tineri care studiază aici – pe cei mai în vârstă îi e greu să îi schimbe. Două mijloace principale sunt cântatul mantrei Hare Krishna în spații publice și vânzarea de cărți spirituale, scrise de A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada, despre care spune că au o valoare morală mult mai mare decât cea financiară.

Ca toți practicanții, a început să aibă o viziune transcendentală asupra vieții, iar marele scop este uniunea totală cu Dumnezeu (Krishna), pe care îl slujește cu adorație. Pentru a realiza acest lucru, e convins că trece printr-un lung șir de reîncarnări (samsara), iar că noile existențe – animale, umane, pe planete inferioare sau superioare – depind de păcatele și karma din viețile anterioare. Prima problemă cu lumea asta materială e că e temporară.

– Și când ai început să te îmbraci așa?

– Hai că vorbim după.

Afară începe să se întunece și a sosit timpul practicii de seară.

Axis mundi e în camera cealaltă

Își dă jos adidașii gri. Nu intră niciodată încălțat în camera de la stradă. Îmi las și eu ghetele în prag și pășesc pe urmele lui, într-o încăpere pătrată, pe parchetul rece și fără covoare. Doar un radiator alb, plasat într-un colț, încearcă să încălzească locul dedicat meditației. Mă așez pe o perniță care ține locul unui scaun, așa cum văd că fac și celelalte două tinere care au venit la adunare. Sunt studente și se numără printre puținii adepți pe care i-a adus Mircea, până acum, mișcării spirituale. Micul centru clujean se află doar la început.

Peretele aproape alb e acoperit doar de portretul unui guru indian și de versurile mantrei Hare Hrishna. Mobila e puțină. Pe dulapul mic din stânga, înrămate în lemn, stau așezate șase fotografii reprezentative: diverse întruchipări ale divinității pe Pământ, A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada (fondatorul mișcării), gurul său, Bhaktisiddhanta Sarasvati și cei șase Goswami. De multe ori, Mircea își începe meditația cântând mantre tradiționale în fața acestor imagini, în limba sanscrită, folosindu-se de diverse instrumente muzicale, precum mridanga sau harmoniu.

Cea mai importantă mantră este Hare Krishna, pe care o spune, ca pe o rugăciune, vreme de aproximativ două ore. O pronunță de 1.728 de ori pe zi. Pentru asta, se folosește, de 16 ori, de un fel de rozar, alcătuit din 108 mărgeluțe, numit japa mala beads, ținut într-un săculeț. În acest timp, doar mâna care numără, una câte una, mărgelele, gura și ochii se mai mișcă, dar mintea e departe, în căutarea metafizicului. Vorbește atât cât să se audă, iar privirea zâmbitoare și carismatică îi devine gravă și se adâncește parcă în interior. Uneori, o și cântă.

Prin intermediul mantrei, tinde să se apropie și mai mult de divinitate, a cărui energie e invocată. Repetarea ei îl ajută să își întărească și mai mult conștiința în Krishna, fiindu-i mai ușor să îl păstreze în gând atunci când face alte activități.

mantra

Chiar și gătitul a devenit o acțiune dedicată acestuia și niciodată nu folosește ingrediente care, spune Mircea, nu i-ar plăcea lui Krishna, precum carnea, ciuperile sau ceapa. În acea seară, am mâncat halava, un amestec dulce din griș, unt, zahăr, portocale și mango, însoțit de un ceai cu gust puternic de ghimbir.

Mircea Mateică

Între oameni

Mircea nu s-ar mai întoarce la vechiul mod de a trăi, pentru că nu are absolut nicio substanță. Și-a dat în chirie apartamentul din Timișoara și a venit să le vorbească oamenilor despre Krishna. E mai împlinit sufletește cu stilul de acum și nu îl deranjează că a renunțat la confortul de odinioară. Programul cotidian s-a mulat pe pulsul vieții interioare, prin autodisciplină. Și-a format un obicei din a se pune la somn devreme, la ora 20 sau 21, pentru a se trezi la 4-5 dimineața. După practica matinală și micul-dejun vegetarian, iese în oraș fie pentru a cânta, fie pentru a răspândi cărțile sacre oamenilor pe care îi întâlnește, de regulă, în Piața Muzeului, pe Bulevardul Eroilor sau pe Piezișă. E privit diferit de fiecare în parte, iar cei cu care intră în contact dau dovadă atât de curiozitate și interes, cât și de indiferență totală. Unii rămân să îl asculte cântând, deși nu toți își dau seama că iau parte la desfășurarea unui act spiritual.

În aceste ieșiri de „propovăduire”, hainele devin grăitoare. Reprezintă o carte de vizită, menită să aducă aminte de Krishna, așa cum veștmintele preoților îl invocă, în tăcere, pe Dumnezeul creștinilor.

Un alt element distinct este părul tuns foarte scurt, dar păstrarea unei șuvițe mai lungi în partea din spate a capului. Credința e că, atunci când moare un om, sufletul lui iese prin diverse părți anatomice, cum ar fi nasul sau gura. Dar când un adept Hare Krishna părăsește această lume, sufletul va fi scos de Krishna prin partea de sub suviță. Astfel, în viața următoare, el poate accede la una dintre planetele superioare.

Cu toate că modul de trăi i s-a schimbat radical, Mircea nu s-a desprins total de tehnologie. Păstrează încă laptopul din perioada în care lucra în domeniul IT și îl folosește adesea în timpul practicilor spirituale, pentru a le citi și explica, celor prezenți, diverse concepte. Mai mult decât atât, a creat grupul public Hare Krishna Cluj, pe care îl actualizează constant și unde creează câte un eveniment pentru fiecare întâlnire de grup, care are loc în casa lui. Întreține și un blog (spiritualitateblog.wordpress.com), dedicat credinței sale, care îi permite să își exprime mult mai personal opiniile legate de diverse subiecte.

Ramona (nume fictiv) se află printre adepții care au aflat de noul centru al lui Mircea prin intermediul Internetului:

Am văzut anunțul pe Facebook, de unde am și fost invitată de cineva și mi s-a părut interesant, având în vedere că în acea perioadă «vânam» diverse filosofii și studiam despre practici religioase din lumea întreagă. Și pentru mine a fost o șansă bună. Prima oară am fost atrasă atât de acea muzică liniștitoare, cât și de atmosfera dată de Mircea și ceilalți membri din Oradea (n. care nu se mai află în Cluj-Napoca), așa că am decis să merg în continuare, începând să citesc cărțile propuse de ei. Mircea Mateică este o persoană pe care o admir, o persoană care și-a asumat rolul de împărtășire a acestei înțelepciuni fără a încerca să fie un «guru», ca cei din Occident, ci respectând și ordinele superiorilor lui.

Pentru totdeauna

După un șir de căutări în diverse practici spirituale, e convins că a găsit drumul cel corect pentru el. Pentru aceasta, a creat o anecdotă: dacă un om se urcă pe un bloc și zice că poate sări liniștit, pentru că gravitația nu e reală, ea totuși există indiferent de ce crede el, iar omul va muri. Pentru el, mișcarea Hare Krishna reprezintă gravitația adevărată, care îi arată calea de a acționa și de a gândi, pentru a ajunge dincolo de materialitate. Trăind sacrul și profanul, Mircea l-a ales pe cel dintâi.