Ce mai citim: Soarele cenușiu al dimineții. Un roman despre Mineriada din 1990

S-au împlinit 27 de ani de la Mineriada din București din 1990. Între 13-15 iunie forțele de ordine cu întăriri consistente ale minerilor veniți cu trenurile din Valea Jiului au năvălit peste oamenii din Piața Universității, care protestau de zile bune împotriva FSN, nou instalata forță politică, după Revoluția din decembrie 1989. Evenimentele de atunci sunt considerate cele mai violente acțiuni represive ale autorităților române după decembrie 1989. Numărul victimelor este în continuare controversat. Oficial, conform evidenței de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniților este de 746 iar numărul morților este de șase.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 21 iulie 2017, 06:00 / actualizat: 24 iulie 2017, 10:37

Mineriada din 1990 i-a determinat pe mulți români să emigreze. Este și cazul Adrianei Gurău. Născută la București, programator de meserie, a fost martor al celor întâmplate în Piața Universității. A plecat în America la scurtă vreme după aceea, dar și-a promis să nu uite și să povestească.

Povestea ei a fost publicată în luna iunie la Editura Eikon, sub titlul Soarele cenușiu al dimineții. Un roman de dragoste consumat pe fondul Mineriadei, o poveste desfășurată pe două planuri: atunci și acum.

Adriana Gurău: În timpul Mineriadei am lucrat foarte aproape de stația de metrou Piața Universității la un centru de cercetări pentru tineret care aparținea de Ministerul Tineretului, fiind eu însămi o proaspătă absolventă. Și am văzut zilnic tot ce se întâmpla, am fost la curent cu mersul Pieței. Am fost acolo când s-au împrăștiat gaze lacrimogene și pot să vă spun că de câte ori îmi amintesc de asta simt usturimi în ochi. Am văzut ce s-a întâmplat după înfrângere și în momentul acela am luat decizia de a emigra. Mi-am spus atunci că în timpul vieții mele la noi în țară lucrurile nu se vor îndrepta, nu vor fi ca afară și din această cauză am luat decizia de a emigra fără să mă uit înapoi.

Reporter: O decizie foarte curajoasă mai ales că erați, cu siguranță, foarte tânără la acea vreme.

Adriana Gurău: Exact! Atunci când m-am urcat pe scara avionului, cu destinația New York, mi-am promis că într-o zi o să scriu despre lucrurile acestea. Această zi a venit mai târziu decât m-am așteptat însă mă bucur că s-a întâmplat.

Reporter: Ați avut nevoie de aceste două decenii și jumătate ca să vă sedimentați amintirile și să vă limpeziți sentimentele față de tot ce s-a întâmplat acolo. Probabil și condiția de emigrant v-a împiedicat să vă gândiți la ce ați lăsat în urmă.

Adriana Gurău: Avei dreptate! Fiind departe, am avut privilegiul, să spunem, de a privi totul ca pe un tablou, fără să mă simt la fel de implicată afectiv ca cei rămași în țară. Am o bună prietenă care mi-a spus că cel puțin ea și familia ei s-au săturat, pentru ei devine un zgomot alb. Într-un fel simt că pentru cei rămași în țară impactul, tot vorbindu-se despre Mineriadă, este cumva ca și cum am citi despre un cutremur în Mexic. Îndepărtat, deci nu ne mai afectează.
Cartea aceasta este o promisiune pe care mi-am făcut-o mie însămi și în tot acest timp am căutat să citesc cât mai mult despre evenimentele de atunci, mărturii, interviuri, am participat la forumuri de discuții. Am vrut să-mi întregesc tabloul în minte, să văd care au fost toți factorii politici, cum au gândit alții lucrurile. Și în carte am încercat să respect adevărul istoric, iar acolo unde nu am știut am căutat să sugerez interpretări sau posibilități pe care la rându-mi le-am citit în alte părți.
Din punctul meu de vedere, manifestația din Piața Universității este la fel de însemnată ca cea din Tienanmen din 1989, sau cu manifestația studențească de la Paris din 1968. Și din această cauză am zis că trebuie să existe un roman care să consemneze aceste evenimente și care să fie citit de generațiile următoare. M-a durut foarte mult atunci când în urmă cu câțiva ani o prezentatoare de televiziune l-a întrebat pe Marian Munteanu dacă a participat la Piața Universității. Atunci mi-am spus că e obligatoriu să termin de scris cartea.

Reporter: Deși este un roman de ficțiune, personajele istorice care au participat la evenimente își păstrează numele real. De ce ați ales să faceți acest lucru?

Adriana Gurău: Pentru veridicitate. Am îmbinat o poveste de dragoste cu faptele istorice și pentru veridicitate am ales să folosesc numele reale ale personajelor. Celelalte sunt inventate.

Reporter: Acest roman ”Soarele cenușiu al dimineții” este îndeplinirea unei promisiuni personale. Mai aveți și alte planuri, alte romane în lucru?

Adriana Gurău: Da. Am niște colegi de liceu, cu unii dintre ei ne cunoaștem din clasa întâia, ne-am păstrat o relație foarte strânsă peste ani. Am constatat că este foarte rar ca un grup atât de eterogen să se păstreze relațiile de prietenie. Și despre asta aș vrea să scriu. Să consemnez anii în care ne-am dezvoltat, am crescut și am învățat, așa că voi scrie un roman pe tema asta.

Reporter: Dacă tot ați vorbit despre prietenii rămași în țară, au citit romanul dvs?

Adriana Gurău: Cei mai apropiați l-au citit. În perioada în care scriam ei mi-au făcut observații de care am ținut cont și pentru care le mulțumesc.

Soarele cenușiu al dimineții este romanul de debut al Adrianei Gurău. Ea este și autoarea unei piese de teatru pentru copii care a primit un premiu la Teatrul ”Ion Creangă” din București în anul 2007 la Festivalul ”Un milion de povești”. A câștigat și premiul pentru cea mai bună piesă românească, la concursul organizat de UNITER în 2012.

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.