Cristi Puiu: Pentru mine, pictura este o terapie. Îmi place să fac film, dar mă consumă foarte mult

Mi-a plăcut foarte mult filmul dumneavoastră și îmi amintesc că după ce l-am văzut m-a apucat o foame de lup, îi spun după ce opresc microfonul.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 27 iulie 2017, 06:00 / actualizat: 27 iulie 2017, 8:19

Zâmbește, apoi mă întreabă: Și, ce-ați mâncat, sarmale?

În iunie 2017, la Festivalul Internațional de Film Transilvania, regizorul Cristi Puiu a lansat o expoziție de fotografie și un DVD cu cel mai recent film al său, Sieranevada.
Apărută într-un tiraj limitat de 979 de exemplare, ediţia de colecţie cuprinde filmul în format Blu-ray (subtitrat în engleză şi franceză), însoţit de un interviu și câteva fotografii din seria Sieranevada. Fotografiile au fost făcute de Cristi Puiu, după terminarea filmărilor. În total sunt peste 9000 de fotografii, regizorul era în căutarea cadrului perfect pentru afișul filmului. Spune că le-a făcut el însuși pentru că ar fi fost imposibil să explice altcuiva ce vrea și cum arată imaginea pe care o căuta. DVD-ul include o secvenţă de trei minute, care a fost tăiată la montaj. În plus, fiecare exemplar este unicat și conține replici manuscrise din film, pe care Cristi Puiu le-a scris cu stiloul. A fost ales formatul Blu-Ray pentru a nu se pierde din calitatea imaginii la comprimare. Regizorul a explicat că și-a dorit astfel să ofere cinefililor un obiect unic, care să reprezinte pentru cel care îl cumpără mai mult decât o banală descărcare a filmului de pe internet.
Sieranevada este considerat, atât de critici cât și de spectatori, drept cel mai bun film al anului 2016. Pelicula a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, a fost selectată în peste 100 de festivaluri internaționale și a câștigat mai multe premii importante.

sieranevada

Cristi Puiu: Nu știu dacă este o soluție, nu știu dacă e o formulă reușită, o să vedem; dar, cu adevărat, filmul se piratează. Ne-am gândit și-am socotit că poate ar fi bine să scoatem un obiect unicat. Statutul de unicat este dat de replică, este pe fiecare o anumită replică, și este scrisă de mâna mea. Nu e mâna lui Michelangelo sau a lui Leonardo, dar e mâna autorului și m-am gândit că poate înseamnă ceva. S-ar putea și să nu însemne nimic, o să vedem. Oamenii îl vor cumpăra sau nu.
Pe mine m-au format cîteva cărți de interviuri cu regizorii, iar aceasta este o formă de a da înapoi ce-am primit. Interviul pe care mi l-au luat George Șerban și Ileana Bîrsan, atunci, în august anul trecut, l-am considerat important. Am socotit că în acel interviu se află o parte din lucrurile care sunt importante pentru mine, așa l-am ales. Lumea mă întreabă ”tu cum vezi asta, cum vezi cealaltă?”, răspunsul meu este că am încercat să spun câte ceva în câteva interviuri. De fapt, eu nu mă pregătesc niciodată pentru un interviu, nu vin cu temele de-acasă, cu răspunsurile gata făcute, prin urmare există șansa ca atunci când vorbesc să spun multe prostii. E normal să se întâmple așa, creierul e în mișcare, atingi unele lucruri importante, altele mai puțin importante sau consideri semnificative niște lucruri care nu-s deloc așa.
Apoi, fotografiile: sunt parte din Sieranevada și din ceea ce filmul acesta reprezintă și n-a ajuns în film. Spun ele ceva despre mine? Eu zic că da, de-aia le-am ales. Mi-e foarte greu să fac film, nu sunt făcut pentru asta. Îmi place să fac film, dar mă consumă foarte tare. Nu fac parte din categoria celor care se pregătesc pentru venerabila vârstă de 107 ani, dar de multe ori mă gîndesc că făcutul de film este un consum inutil câtă vreme am la dispoziție pictura și fotografia, obiectul și tot ce pot face eu la mine-n atelier. De aceea mi-am închiriat un atelier anul trecut, m-am apucat să pictez și am lucrat acum la fotografiile astea. De fapt, în tot intervalul ăsta de timp de când am renunțat la pictură, adică de când am început Marfa și banii, din 1999, mi-a lipsit pictura, pentru că era cu adevărat o terapie. Poate că o să fac din nou film, dar am nevoie să stau în atelier să pictez, să nu trebuiască să pun în cuvinte ceea ce-mi doresc. Adică să fiu doar în mintea mea și să-mi văd de ale mele. Nu obții în pictură ceea ce obții în film, sunt conștient de asta. Și nu spun că în film obții mai multe, e doar un alt sistem de coordonate, iar eu mă simt confortabil în ambele. Însă ceea ce pot face în termeni de viteză, de ritm și energie în atelier, nu pot face pe platou. În plus, filmele costă foarte mulți bani.

Rep: Ați povestit anul trecut, după lansarea cu Sieranevada, că v-a dat sângele pe nas, la propriu, în timp ce ați lucrat la acest film și ați considerat-o un fel de formă de sacrificiu…

C.P. Nu eu, Ana Ciontea (actriță care joacă în Sieranevada, n.r.), care venea, mă mângâia și zicea ”Uite cum suferă săracul regizor!”. Aveam de fapt o rinită alergică pentru că în apartament era praf și da, îmi curgea sânge din nas. Dar mie îmi convenea poziția, pentru că actorul venea să mă consoleze.

Rep: Pare că sunteți greu de mulțumit, ajungeți cu dificultate la un grad de satisfacție atunci când faceți film. Fotografia e o cale mai scurtă, vă mulțumește mai ușor?

C.P. Cu fotografia rămâne aceeași problemă, veche de când există ea. Și anume faptul că atunci când fotografia ”aia” apare, ție ori ți s-a terminat filmul, ori ți s-a terminat bateria, ori ai obiectivul greșit și o pierzi. Fotografia este importantă nu ca rezultat al parcursului, ci ca trăire a momentului. Te obligă să fii la momentul prezent, dar asta nu înseamnă că ești ușor de abordat tu, cel care fotografiezi. De exemplu, eu sunt foarte greu de abordat pe platou și oamenii care vin la filmare s-ar putea să creadă că sunt un descreierat. Asta nu înseamnă că urlu, nu urlu neapărat. Dar nu pot fi atent, sunt efectiv în capul meu în permanență. Cu fotografia e același lucru: intru în alt sistem de coordonate. E adevărat, și eu fac fotografii cu telefonul, dar asta e așa, o simplă înregistrare a unui moment, ea nu este ”Fotografia”.

Rep.: Întreaga discuție v-ați exprimat neîncrederea față de cuvinte. De unde provine ea?

C.P. Cred că se uită un lucru important: sunt doar un cod inventat de noi, oamenii. Avem nevoie de cuvinte, dar e o problemă: nu toți știu folosi cuvintele în mod responsabil. Iar dintre cei care le folosesc responsabil, nu toți le stăpânesc. Eu, de exemplu, vorbesc o limbă aproximativă. Am avut norocul de a mă fi născut într-o casă în care maică-mea era învățătoare, dar eu am fost foarte slab la română, la gramatică. Eu cred că e important să înțelegi funcția cuvintelor, dar și să le înțelegi limita. Aici mi se pare că este o problemă serioasă: am mai spus faptul că foarte mulți oameni vorbesc despre cinema, repet ideea: cea mai bună critică de artă e seria de ”Menine” ale lui Picasso după ”Las Meninas”, de Velasquez. Trebuie să folosești aceeași limbă, să vorbești despre cinema făcând un film, nu scriind un text. Da, poți scrie și un text, dar trebuie să înțelegi care sunt limitele textului. Or, vedeți, noi trăim într-o Românie în care oamenii care scriu texte pe hârtie influențează conștiințele mai mult decît o va face teatrul, filmul sau poezia. Poezia are un limbaj special, nu face parte din categoria ”vorbelor” la care mă refer.

Anca Mureșan Bota

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.