Noi restricţii de circulaţie din cauza caniculei
Măsura va fi în vigoare vineri şi sâmbătă, între orele 10:00 – 20:00 şi se adresează autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone. Restricţia vizează şi drumurile din municipiul Cluj-Napoca.
Sunt exceptate, printre altele, vehiculele care transportă persoane, animale vii şi produse perisabile de origine animală şi vegetală, precum şi cele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră.
Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe timp de caniculă.
Articol editat de , 3 august 2017, 19:44
Agerpres