Documentarul despre prinţesa Diana a stârnit scandal în Marea Britanie
În Marea Britanie, filmul documentar „Diana: cu propriile sale cuvinte” difuzat de postul de televiziune Channel 4 a stârnit discuţii publice aprinse.
Articol editat de cristina.rusu, 12 august 2017, 12:00
Autorii au inclus în film cadre necunoscute până acum cu soţia prinţului Charles, filmate în perioada 1992-1993.
Înregistrarea a fost făcută publică de profesorul de tehnica vorbirii, Peter Settelen, care a avut o discuţie cu prinţesa la Palatul Kensington. Pe această înregistrare, Diana povesteşte despre viaţa sa cu prinţul Charles.
Unii telespectatori i-au criticat pe jurnalişti pentru difuzarea acestor declaraţii, informează Gazeta.ru.
Nu sunt de acord cu prezentarea lor, însă, în acelaşi timp, nu pot să nu mă uit – se afirmă într-un comentariu postat pe Internet.
Alţii s-au bucurat să descopere personalitatea Dianei şi spun că nu este nimic surprinzător în asta pentru că toată lumea a iubit-o.
Amintim că, prinţesa Diana, în vârstă de 36 de ani, şi-a pierdut viaţa într-un accident auto produs la Paris, în luna august 1997.
Fiii acesteia – prinţii William şi Harry – au lansat iniţiativa amplasării unui monument în onoarea ei, la 20 de ani de la moartea tragică a lui „Lady Di”.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal