O nouă ediţie a Marşului Bicicliştilor Clujeni
O nouă ediţie a Marşului Bicicliştilor Clujeni se va desfăşura joi, 17 august. Întâlnirea participanţilor va avea loc în Piaţa Unirii, la ora 18:00.
Marşul va dura aproximativ o oră şi jumătate şi va străbate zona centrală şi pericentrală a Clujului, dar şi cartierele Iris, Plopilor şi Grigorescu.
Organizatorii doresc să aducă în atenţia publică nevoia promovării utilizării bicicletei ca o componentă esenţială a mobilităţii urbane durabile şi alternativă viabilă la transportul automobilistic, alături de transportul în comun şi deplasarea pietonală.

Articol editat de Camelia Velțan, 12 august 2017, 15:00
Camelia Velţan