Ascultă Radio România Cluj Live

S-a încheiat cea de-a 8-a ediţie a campaniei-Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă

S-a încheiat cea de-a 8-a ediţie a campaniei-Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă

Articol editat de cristina.rusu, 24 august 2017, 17:00

Peste 30.000 de brăţări de vacanţă şi accesorii pentru plajă au fost distribuite copiilor pe plajele din Mamaia, Constanţa, Eforie şi Mangalia, în acţiunile campaniei Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa. Alte 30.000 de brăţări de vacanţă au fost disponibile, vara aceasta, în cele 574 de farmacii Alphega, existente la nivel naţional.

Ediţia a 8-a a campaniei a coincis cu aniversarea a 50 de ani de la lansarea celui mai îndrăgit program estival – Radio Vacanţa! Ideea celui mai frumos şi util proiect dedicat copiilor este parte din istoria acestui concept radiofonic, născut din nevoia de a promova turismul şi din dorinţa de a crea un colţ de libertate.

Unul dintre jurnaliştii care au contribuit la lansarea Radio Vacanţei, Leon Sărăţeanu, primul redactor-şef adjunct al postului, şi-a amintit într-un interviu-document, existent în arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune, cum reuşeau realizatorii emisiunilor să gestioneze problema copiilor care se rătăceau pe plajă şi care ajungeau, în cel mai sigur loc, la Radio Vacanţa: Am comandat din banii radioului nişte cartoane pe care am scris în diverse limbi Radio Vacanţa din care învăţasem să facem coifuri pe care le dădeam copiilor. Pe lângă aceste coifuri s-au găsit nişte oameni iscusiţi care ne-au făcut iepuraşi din stofă, gratis, păpuşele de mici dimensiuni şi când veneau mămica sau tăticul sau bunica să îi ia, nu mai voiau să plece. Le plăcea! În biroul meu, am cumpărat din banii mei bomboane fondante, iar pe atunci se făceau un fel de bezele cu ciocolată. Trimiteam maşina şi-mi aducea un carton plin cu bezele. Am procedat aşa până când fetele de la cofetărie au aflat pentru cine sunt bezelele şi n-au mai vrut bani. «Pentru Radio Vacanţa? Sigur! Să ne daţi în schimb melodia cutare, mâine, la ora nu ştiu care». Sigur că le-am dat melodia, dar am şi plătit.

42 de ani mai târziu, în anul 2010, copiii de pe plaje primeau primele brăţări de vacanţă prin intermediul campaniei Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa, la iniţiativa realizatorului de programe, Adelina Tocitu. Brăţara de vacanţă n-ar fi ajuns pe mânuţele copiilor fără sprijinul voluntarilor de la Crucea Roşie, filiala Constanţa, care, vară de vară, sunt prezenţi pe plajă, printre turişti.

Cristina este unul din cei mai noi voluntari din echipa Crucea Roşie care s-a alăturat campaniei: „Am nevoie de trei cuvinte ca să descriu această experienţă: minunata, diferită, frumoasă! M-am simţit foarte bine ştiind că fac parte din acest proiect care are la bază o idee foarte bună. Am primit feedback bun din partea părinţilor cărora le-am oferit brăţara de vacanţă. De abia aştept să ne întâlnim, la anul, pe plajă”.

Brăţara de vacanţă a fost oferită gratuit şi de către agenţii de la Compartimentul de Analiza şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Constanţa, în acţiunile de prevenire şi informare pe care le-au desfăşurat în această vară, pe plajă sau în taberele în care sute de copii vin să-şi petreacă vacanţa pe litoral.

Cele mai multe cazuri de copii care s-au rătăcit au fost soluţionate cu ajutorul salvamarilor prezenţi pe plajă, care, fie au sunat la Radio Vacanţa, în momentul în care au întâlnit micuţi rătăciţi pe plajă, fie au oferit informaţii despre brăţara de vacanţă turiştilor.

Ediţia de anul acesta a campaniei Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa a fost realizată cu sprijinul farmaciilor Alphega, Hartmann şi Crucea Roşie – filiala Constanţa, alături de IPJ Constanţa, Asociaţia Litoral Delta Dunării, Asociaţia Ion Movilă Eforie Techirghiol, Asociaţia Naţională a Salvamarilor şi Scafandrilor Profesionişti, Direcţia pentru Sport şi Tineret Tulcea.

Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă este unul dintre cele mai importante proiecte de responsabilitate socială derulate de Studioul Regional Radio Constanţa.

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus
Știri Radio România marți, 13 august 2024, 08:58

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus

15 pavilioane expoziționale, care vor găzdui cele mai prestigioase edituri din țară îi așteaptă pe doritori în Piața Mare din Sibiu de...

La Sibiu se deschide Târgul de Carte Gaudeamus
A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov
Știri Radio România miercuri, 3 iulie 2024, 09:01

A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov

Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România debutează în Piața Sfatului din Brașov miercuri, 3 iulie.  ...

A început ediția de vacanță Gaudeamus Radio România, la Brașov
RADOR lansează România Check
Știri Radio România vineri, 14 iunie 2024, 10:47

RADOR lansează România Check

Agenția de presă RADOR Radio România anunță debutul oficial al unui proiect de fact-checking.   În afara articolelor publicate, care dau...

RADOR lansează România Check
Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România joi, 9 mai 2024, 10:18

Concert Regal, la Sala Radio

În continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani, în luna mai, Orchestra Națională Radio propune la Sala Radio un eveniment de înaltă...

Concert Regal, la Sala Radio
Știri Radio România marți, 26 martie 2024, 11:16

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări

Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 – nominalizări
Știri Radio România luni, 18 martie 2024, 10:50

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova

Vreme de cinci zile, 34 de participanți au expus peste 10.000 mii de titluri, multe dintre acestea publicate în ultimele luni și prezentate în...

Final de Gaudeamus Radio România – ediția de la Craiova
Știri Radio România miercuri, 13 martie 2024, 08:35

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie

Programul evenimentelor: Miercuri, 13 martie 12.00 RADIO ROMÂNIA Deschiderea oficială a Celei de a XXII-a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova, 13 – 17 martie
Știri Radio România marți, 12 martie 2024, 14:38

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală

Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul pilot Conectăm Generații în lumea...

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală