Şeful CNAS, Marian Burcea, reţinut de DNA
Articol editat de Andrei Cretoiu, 1 septembrie 2017, 08:12 / actualizat: 1 septembrie 2017, 13:53
Articol editat de Andrei Cretoiu, 1 septembrie 2017, 08:12 / actualizat: 1 septembrie 2017, 13:53
UPDATE: ora 13.00
Decizia premierului Mihai Tudose privind eliberarea lui Marian Burcea din funcția de membru al consiliului de administrație și de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu rang de secretar de stat, a fost publicată, vineri, 1 septembrie, în Monitorul Oficial.
Conform aceleiași decizii a șefului Executivului, Răzvan Teohari Vulcănescu, vicepreședinte al CNAS, exercită atribuțiile președintelui până la numirea conducătorului instituției.
Agerpres
…………………………………………………………………………………………………………………..
Marian Burcea, directorul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost reținut în această dimineață, vineri, 1 septembrie, de procurorii DNA. El a fost numit în funcţie în martie 2017.
Procurorii DNA au descins joi, 31 august, cu mascaţii la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi la Casa de Asigurări Bucureşti.
Sunt suspiciuni că mai multe firme care îngrijeau pacienţi la domiciliu ar fi înregistrat sute de dosare pe numele unor bolnavi care nu existau în realitate.
Cerasela Rădulescu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal