Radu Vancu: Cel mai mult apreciez la un om bunătatea, inteligența e supraevaluată
Radu Vancu, Doina Borgovan, Anca Mureșan Bota
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 septembrie 2017, 06:00
Radu Vancu, Doina Borgovan, Anca Mureșan Bota
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 septembrie 2017, 06:00
La începutul lunii august, v-am semnalat în rubrica noastră de apariții editoriale și recomandări de lectură ”Ce mai citim”, cartea Zodia Cancerului, scrisă de Radu Vancu, un jurnal minunat ce acoperă perioada 2012-2015.
Vă spuneam atunci că sibianul Radu Vancu este poet, profesor universitar, traducător și eseist. Trei sunt ”cancerele” la care se face referire în titlu: cancerul la colon de care se teme autorul că suferă (din fericire, diagnosticul a fost infirmat), cel al lipsei de inspirație și ”cancerul” politic al societății românești. Cu umor și multă sinceritate, poetul care se credea părăsit de muză își pune sufletul pe tavă în fața cititorului: scrie despre el și Sebastian, fiul lui, despre perioada cât și-a înecat amarul în hectolitri de alcool după sinuciderea tatălui său, despre cărțile pe care le citește și despre alți scriitori, vii sau dispăruți. Este o cronică fascinantă nu doar a vieții de zi cu zi, cu întîmplări mai mult sau mai puțin obișnuite, ci și o radiografie a generației actuale de scriitori români sau de prin alte țări, pe care Radu Vancu îi întîlnește pe la diverse cenacluri literare.
Mi-a plăcut așa de mult cartea lui, că mi-am dorit neapărat să îl cunosc pe Radu Vancu. Ne-am întâlnit la începutul lunii septembrie la Sibiu și m-am convins că este exact așa cum l-am perceput din paginile cărții: un om cald și generos, un povestitor fascinant, ce vorbește cu pasiune despre literatură și nu ratează nici o ocazie de a se lua șugubăț peste picior.
Veți putea asculta în curând pe frecvențele Radio Cluj interviul pe care ni l-a acordat Radu Vancu, deocamdată vă propunem să citiți un fragment al discuției noastre.
Reporter: Jurnalul dumneavoastră este o confesiune, aproape o spovedanie. Care este limita sincerității atunci cînd scrii jurnal, cât de mult dezvălui din tine și cât se poate încrede cititorul în mărturisirile unui scriitor care își publică jurnalul?
Radu Vancu: E de fapt problema centrală a oricărui jurnal: cât e creditabil din vocea aceea care pare că spune fără filtru, fără camuflaj, fără coduri de siguranță activate ce se petrece cu ea. Unii teoreticieni ai genului biografic spun că și jurnalul e ficțiune, că vocea care vorbește acolo e inventată, la fel ca un personaj dintr-un roman. Pretinde că notează sincer ce i se întîmplă, dar de fapt se construiește pe sine ca personaj. În ce mă privește, cred că am fost mai degrabă un fel de stendhalian, un om care notează cât mai sincer și exact ce se petrece cu el. Nu m-am gândit nici o clipă că fac ficțiune sau literatură, în sensul acesta al invenției de personaje și lumi, ci am încercat, ca la spovedanie, cum spuneați, să notez ce s-a petrecut cu mine în acei ani. Pentru mine, literatura nu are alt sens în afara genului biografic. E un spațiu în care te poți duce cu toată ființa ta și să transformi aceste depozite interioare ale tale în ceva care să comunice și celorlalți.
Rep: Dar stilul este unul ”căutat”, în momentul în care v-ați apucat să scrieți jurnal v-ați gândit că-l veți publica?
R.V: Aș fi ipocrit să spun că nu. E un clișeu al autorilor de jurnal să spună că scriu doar pentru ei sau pentru ei și Dumnezeu, dacă-s mai mistici. Însă din momentul în care începi să îți supraveghezi fraza și să ”faci stil”, cum spuneați, din momentul acela, gândul secret al publicării e undeva în spatele minții tale, chiar dacă nu vrei să admiți asta. De ce ai face fraza frumoasă și cît mai expresivă, de ce ai împodobi-o, dacă nu cu gândul că va ajunge cândva sub ochii altcuiva? Cu siguranță, gândul că va fi publicat l-am avut de la bun început, însă am încercat să nu las stilul să devină falsificator al acelei sincerități despre care vorbeam. Dacă am avut de ales între a face fraza mai frumoasă mințind ceva, înflorind, cum se spune, sau a fi precis și mai puțin caligraf, am preferat precizia.
Rep: Aveți vreun ritual legat de scris?
R.V: Nu. Pot să scriu în orice contexte. Ar fi preferabil în spatele unei uși închise, singur într-o cameră. Dar mă descurc și fără asta, provin dintr-o familie numeroasă, suntem 5 frați, eu fiind cel mai mare, și trebuia să îmi fac temele în timp ce ei se jucau și se fugăreau. Nu mă deranjează zgomotul.
Rep: Locul preferat de citit?
R.V: Întins în pat, dar e drept că există și riscul să adorm. Recent, soția mea a cumpărat un fotoliu de la IKEA care-mi place foarte mult, cred că ăsta va deveni locul preferat.
Rep: Cu cine dintre personalitățile pe care nu le-ați cunoscut, fie în viață, fie nu, v-ar plăcea să beți o cafea?
R.V: Foarte intrigant e Eminescu. Pe lîngă faptul că-mi place enorm poezia lui, cred că era foarte convivial și plăcut să stai la o cafea cu el, mai ales că nici el nu bea alcool decât foarte puțin, deci ne-am potrivi. Cred că din literatura noastră e autorul la care e cel mai important să facem efortul ăsta de a-i construi o imagine umană, așa cum era el: cald, prietenos și foarte reactiv. E îngrozitor că l-am transformat prea mult pe Eminescu într-o statuie bună pentru academicieni și politicieni.
Rep: Care vi se pare cel mai frumos oraș din lume, în care ați putea trăi?
R.V: Îmi plac orășelele din Bretania, Guingamp sau Saint-Brieuc, nu cu mari merite culturale, dar foarte frumoase. Îmi place și Ljubljana foarte mult, e și suficient de mic ca să te simți confortabil, și suficient de capitală ca să te bucuri de toată infrastructura culturală. Cam asta ar fi. Sau un orășel din Bretania sau Ljubljana. Sau Sibiu, dacă nu se poate altfel.
Rep: Ce vers pe care nu l-ați scris dumneavoastră, dar ați fi vrut să îl scrieți, vă vine prima oară în minte?
R.V: Un vers din Ivănescu: ”ce frumoasă e moartea”. Îmi place apoi teribil primul vers de mare poezie a lui Eminescu, cronologic vorbind: ”braț molatic ca gîndirea unui împărat poet”. E același procedeu pe care îl va utiliza mai apoi Nichita în ”ea era frumoasă ca umbra unei idei”. Iată, trei versuri minunate.
Rep: Care este calitatea pe care o apreciați cel mai mult la un om?
R.V: Căldura lui umană, e cel mai important lucru. Ceea ce se numea tradițional și utopic bunătate. Cred că inteligența este supraevaluată. În plus, sunt puțini oameni cu adevărat inteligenți, despre care se poate spune că sunt geniali. Și există suficienți oameni pe care inteligența nu i-a ajutat la nimic. Inteligența e indiferentă la morală și la căldura umană. Cunoaștem cu toții atâtea jigodii inteligente, că e clar că este o calitate secundară.
Rep: Ce nu suportați la un om?
R.V: Răutatea. Fie sub forma agresivității și violenței, fie a minciunii. Toate acestea sunt avataruri ale răutății și ne fac distructivi ca specie.
Rep: Se include aici ”răul cu față umană, care doarme cu tine în pat și mănîncă cu tine la masă”?
R.V: Da. Este acel vers cutremurător al lui W.H.Auden care ne arată că monștrii suntem noi, de fapt.
Rep: Care este cea mai importantă calitate a dumneavoastră?
R.V: Faptul că am găsit-o la timp pe soția mea și că fiul meu mă suportă.
Rep: Și cel mai mare defect?
R.V: Al meu? Vanitatea, poate. Sunt și altele, dar să zicem vanitatea.
Rep: Cel mai mare regret pe care îl aveți?
R.V: Că a murit tata. Dar nu pot schimba asta.
Rep: Cea mai mare spaimă, temere pe care o aveți?
R.V: Că cei dragi vor muri și ei. Nu pot să admit asta, dar, nici în acest caz, nu poți să schimbi nimic.
Rep: Și cel mai nebunesc vis? În sensul de îndrăzneț.
R.V: Al meu? (Râde) Nebunesc? Să-mi iau permisul de conducere cândva. (Râdem amîndoi) Asta chiar ar fi o îndrăzneală și o nebunie excesivă.
Rep: Rațional sau romantic?
R.V: Vanitatea zice romantic, biografia zice rațional.
Rep: Comedie sau dramă?
R.V: Hmmm, greu de ales. Dacă acceptăm că Furtuna lui Shakespeare e și comedie sau că Ionesco e și comedie, atunci comedie.
Rep: Shakespeare sau Beckett?
R.V: Iată, suntem pe-aproape. Pentru mine și Beckett are multă comedie.
Rep: Bacovia sau Ion Barbu?
R.V: Bacovia, decisiv.
Rep: Nichita sau Blaga?
R.V: Nichita.
Rep: Costum și cravată sau tricou?
R.V: Tricou sau cămașă fără cravată.
Rep: Bach sau Bob Dylan?
R.V: Bob Dylan.
Rep: Marilyn Monroe sau Sophia Loren?
R.V: Nu știu, mă mișcă mai mult Sophia Loren ca prezență fizică și, ca destin, bineînțeles, Marilyn Monroe. Însă doar ca destin.
Rep: Blonde sau brunete?
R.V: Brunete.
Rep: Făgăraș sau Riviera franceză?
R.V: N-am fost încă pe Riviera franceză, iar Făgărașii i-am bătut deja de prea multe ori. Dar ca să fie bucuroasă soția mea, Făgăraș.
Rep: Bere sau vin?
R.V: Nici una. Aaaah, pe vremea când consumam? (Încuviințez tacit) Bere. Vinul e mai bun, evident, e o băutură superioară, cu un etos incomparabil mai complicat decât al berii, dar cei care beau autodistructiv, cum beam și eu, preferau berea pentru că era în cantități uriașe, asigura uciderea timpului și se cupla foarte bine cu vodca: amestecai berea cu vodcă și erai anesteziat.
Timpul a trecut suprinzător de repede și deosebit de plăcut alături de Radu Vancu. Nici nu mi-am dat seama când a trecut mai bine de un ceas. La final, l-am întrebat dacă vom citi cândva într-o carte și perspectiva lui despre această discuție pe care am purtat-o într-o însorită zi de vineri, la Sibiu. Mi-a mărturisit că este posibil, cu condiția să nu adoarmă în seara respectivă mai repede decît fiul său. Am aflat că există o continuare a Jurnalului, pe care a început-o în noiembrie 2016 și în care s-au adunat deja câteva zeci de pagini. Așadar, aștept cu nerăbdare partea a doua a Jurnalului: dacă și când va fi publicat, voi căuta fila pe care va fi notată, poate, ziua de 1 septembrie 2017.
Anca Mureșan Bota
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Poluarea cauzată de maşini a devenit o problemă deosebit de gravă care afecteză nu doar mediul înconjurător, ci şi sănătatea oamenilor....
Vineri seara, 1 noiembrie, Narcisa Badea, o tânără de 25 de ani din Salonta, stabilită în Oradea, a electrizat scena de la „Vocea României”...
Un simplu click poate deschide porțile Muzeului Virtual Emil Isac oferind vizitatorului o mulțime de informații despre viața și opera poetului....
În septembrie 2024 consumatorii au returnat 15 milioane de ambalaje pe zi, ceea ce însumează o rată de colectare de peste 80% în sistemul...