Declaraţia Parlamentului privind drepturile minorităților din Ucraina
Articol editat de Andrei Cretoiu, 20 septembrie 2017, 11:36
Articol editat de Andrei Cretoiu, 20 septembrie 2017, 11:36
Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni miercuri, 20 septembrie, în şedinţă comună, pentru a adopta o declaraţie a Parlamentului României referitoare la noua lege a educaţiei din Ucraina, prin care se limitează dreptul minorităţilor de a studia în limba maternă.
În textul declaraţiei se arată, printre altele, că Ucraina trebuie să respecte convenţiile europene în domeniu, iar ţara noastră cere preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko să nu promulge legea şi să o retrimită legislativului de la Kiev.
În Ucraina, trăiesc, în prezent, aproximativ patru sute de mii de etnici români.
Vă reamintim că marți, 19 septembrie, Parlamentul Ungariei a adoptat o rezoluţie prin care condamnă Legea educaţiei din Ucraina, apreciind că drepturile etnicilor maghiari din regiunea Transcarpatia sunt îngrădite de noul act normativ.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.