Mircea Nedelcu, bioenergoterapeut: Modul meu de viaţă? Totul pentru ceilalţi! (I)

Continuăm discuţia cu bioenergoterapeutul Mircea Nedelciu, începută săptămâna trecută, când am discutat despre Efectele furtunii geomagnetice asupra stării noastre de sănătate; cum ne protejăm?

Articol editat de Carmen Sas, 28 septembrie 2017, 06:00

Mircea Nedelcu

Rep.: Rămăseserăm la medicină, spuneaţi că este şi ea într-o continuă evoluţie.

Mircea Nedelcu: Da, însă în domeniul bioenergiei, paşii sunt modeşti. Cei care acceptă ideea de bioenergie cât de cât, sunt neurologii.

Rep.: Nici măcar nu e surprinzător să îl auzi pe Dumitru Constantin Dulcan vorbind despre Dumnezeu, despre spirit sau despre alte lumi.

Mircea Nedelcu: Exact. De ce neurologii acceptă această idee? Pentru că specialitatea lor este sistemul nervos, care funcţionează prin impulsuri electromagnetice şi şi-au dat seama că organele corpului uman funcţionează datorită acestor impulsuri, inclusiv inima este un generator extrem de puternic de curent în corp şi e chiar mai puternică de vreo 5.000 de ori decât creierul. Celelalte specialităţi nu acceptă noţuinea aceasta de bioenergie. Dar nu au nici o vină, pentru că este ca o formă de îndoctrinare: ce au învăţat la facultate din cartea de medicină, aia e sfânt. Singurul lucru despre care am putea să zicem că nu este în regulă este ignoranţa, faptul că nu vor să studieze, nu vor să cerceteze, pur şi simplu nu vor să vadă, nu vor nici măcar să te asculte sau să citească un articol. Ignoranţa asta, da, aş putea spune că este de condamnat.

Rep.: Dar în ultimul timp apar tot mai multe dovezi că omul nu este un sistem standardizat.

Mircea Nedelcu: UMF-ul a început să accepte şi ideea aceasta de psihosomatică, adică faptul că organismul somatizează stresul care se produce la nivel psihic şi emoţional.

Rep.: Ei da, dar ăsta e un nivel aşa… nici măcar de abecedar…

Mircea Nedelcu: Da, dar este un început. Oricum corpul uman este o enigmă. Ceea ce se cunoaşte în medicină eu aş cuantifica la 5%, iar despre creier, dacă se cunoaşte 1%. Deci prea multe lucruri nu ştim. Haideţi să vă dau un exemplu: când vin pacienţi care vor să facă cure de slăbire, întotdeauna trebuie să le explic că degeaba încearcă tot felul de reţete de slăbit, pentru că ele nu funcţionază niciodată la fel pentru toată lumea, asta pe de o parte, iar pe de alta, că cea mai bună formă de slabit este cea naturală. Sunt tot felul de reţete de slăbit în care trebuie să mănânci anumite alimente în mod regulat, la ore fixe şi toate celelalte. Acuma, hai să fim serioşi, că de când universul a creat omul şi animalul şi tot ce este vietate pe planeta aceasta, aţi văzut animalele că mănâncă mese fixe, la ore regulate, dimineaţa, la prânz şi seara?

Rep.: Nu, dar ar fi interesant de văzut!

Mircea Nedelcu: Nu, ele manâncă când apucă şi când le e foame. Una la mână. A doua la mână: universul ne-a creat bipezi, deci noi trebuie să ne mişcăm. Ştiţi, atunci când ne-a creat universul nu existau motoraşe, tractoraşe, biciclete, trotinete. Înainte, omul, lejer se deplasa între 30-40 de kilometri pe zi. Acum omul modern se deplasează undeva la 3-4 kilometri pe zi. Limita minimă ca să stimulăm procesul de dezintoxicare, sistemul metabolic, sistemul limfatic, sistemul imunitar, sistemul circulator şi toate celelalte sisteme din care e alcătuit organismul uman, este undeva între 8 şi 12 kilometri pe zi, dar un mers mai alert, nu ca fetele de la Căpâlna sau ca turistul printr-un muzeu.

Rep.: Şi atunci vor veni prietenii noştri şi vor spune: vai, dar nu avem timp.

Mircea Nedelcu: Timpul acesta nimeni nu ţi-l organizează, tu ţi-l organizezi. Din păcate, noi considerăm că sunt mai importante alte lucruri decât propriul nostru organism. De ce facem asta? Cât timp încă mai funcţionăm şi mişcăm, aşa cum scârţâim noi, ne spunem că o să ne ocupăm de noi mai încolo, de regula când nu mai putem. Dar, din păcate, de cele mai multe ori e prea târziu când nu mai poţi. De aceea întotdeauna le spun pacienţilor mei, după ce reuşim să ajungem pe linia de plutire, că e mai bine să prevină decât să trateze. Pentru că atunci când tratezi o boală, corpul deja este epuizat din cauza bolii în sine, deja are rezerve minime, iar cu acele rezerve minime e foarte greu să reabilitezi functionarea întregului organism. E mult mai bine să vină preventiv să facem o serie de şedinţe să încărcăm bateriile şi cu ocazia asta prelungim şi termenul de garanţie a funcţionării corpului.

Rep.: Dacă tot vorbeaţi despre „încărcarea bateriilor”, cum anume faceţi asta?

Mircea Nedelcu: Dacă ar fi să disecăm corpul până la celulă, vom vedea că fiecare celulă e formată din atomi, atomii din protoni, electroni, neutroni, până la urmă e vorba tot despre energie. Adică, fiecare om are un câmp energetic propriu. De fapt ce face bioenergia? Este impropriu spus că vindecă omul, că nu-l vindecă, ci îi dă un plus de energie care stimulează resursele corpului în procesul de autoregenerare. Cine poate să dea această energie? Sunt anumite persoane care s-au născut aşa, mai „defecte” din punct de vedere genetic, ale căror organisme devin un fel de conductor de energie. Dacă ar fi să clasificăm bioenergeticienii, aş putea să spun că sunt trei mari categorii. Prima, o categorie în proporţie de 70%, în care bioterapeuţii dau din propriul lor câmp energetic, iar asta se referă la cei care practică metodele Reiki, Silva, infoenergetică, dar aceştia nu pot să trateze mult pentru că rămân eie în deficit energetic şi ca să aibă o frecvenţă curată de energie, ca să poată ajuta corpul bolnavului, trebuie să aibă o viaţă foarte bine organizată în odihnă, în meditaţie şi în alimentaţie. Cam 29% sunt cum sunt eu: corpul nostru e ca un canal de energie, prin care energia mediului înconjurător, a universului, a divinităţii, cum vreţi să-i spuneţi, trece prin corpul nostru şi noi o dăm mai departe. Practic avem capacitatea să o canalizăm, să o controlăm şi să o distribuim în mod egal. Şi mai există încă o categorie, cam de 1% de vindecători, în care corpul terapeutului devine gazda unui spirit. Poate aţi auzit de „John of God”, cel care face operaţii şi scoate tumori, sau cum erau medicii aceia parcă sudamericani, care tot aşa, scoteau tumori. Dar oameni ca John of God, adică Ioan al lui Dumnezeu, se nasc unul, maxim doi, la o sută de ani. Bun. Acuma, oamenii trebuie să înţeleagă că terapeutul trebuie să aibă cunoştinţe de medicină, cât să cunoască anatomie şi fiziopatologie. Foarte mulţi, din păcate, au capacităţi, dar nu au noţiuni medicale. Eu, pe aceşti colegi i-aş numi „pericol public”. Şi asta pentru că din dorinţa de a ajuta, există riscul să facă rău. Există riscul să dea mai multă energie decăt trebuie unui organ şi atunci să apară blocajul organului, există riscul ca, dacă omul are o boală, sa amplifice acea boală. Deci există foarte multe riscuri atât pentru pacient, cât şi pentru terapeut, deoarece dacă terapeutul nu îşi crează o protecţie a lui, prea mult nu rezistă. Marea majoritate, după 7 ani se îmbolnăvesc de boli grave şi chiar mor. Până şi la persoanele care fac masaj există probleme, pentru că prin contact cu pielea pacientului se face un transfer de energie, chiar dacă e vorba numai despre relaxarea musculaturii. De aceea foarte mulţi maseuri, şi puteţi întreba pe oricare dintre ei, după 5 ani de zile, ei simt că se întâmplă ceva cu ei, că nu sunt în regulă. Practic ei preiau din amprentele energetice ale pacienţilor, creierul primeşte informaţia, o prelucrează şi trece la executarea ei, adică aceea de a crea mici blocaje energetice.

Rep.: În afară de această, s-o numim greşeală, deşi pare a fi ignoranţă de-a dreptul, care e cea mai mare eroare pe care o poate comite un terapeut?

Mircea Nedelcu: Dacă se ambiţionează într-o chestiune, cu toate că simte că nu este de el lucrul acela. Ştiu că poate părea rupt din filmele SF…

Rep.: Nu chiar. Încăpăţânarea este specifică omului, iar asta ştim că afectează câmpul energetic.

Mircea Nedelcu: Vă dau exemplul meu, pentru că este cel mai elocvent. Am avut două cazuri în care oamenii erau sortiţi către moarte, despre cancer e vorba, un caz din Germania şi unul din Austria. Şi m-am amiţionat pentru că m-am ataşat sufleteşte de persoanele respective şi chiar s-au vindecat. Prietenii mei, cei care aveau capacităţi psihice, au început să mă sune: „Mircea, ce e cu tine? Că moartea e în jurul tău.” Adevărul e că în luna aceea, în care ei mă sunau şi-mi spuneau să fac ceva cu chestia asta, eram magnet de accidente. Parcă toate maşinile veneau spre mine şi evitam accidentele în ultimul moment. Până la urmă, un prieten din Râmnicu Vâlcea mi-a zis: „Mircea, roagă-te ca Dumnezeu să ia persoana potrivită.” După trei zile, persoana care trebuia să moară a murit în trei zile, total ineplicabil. Diagnosticul a fost infarct. Deci, există riscul ca dacă te ambiţionezi să iei asupra ta o boala foarte grava sau mai rău.

Rep.: Presupun că într-un asemenea caz există sentimentul de vinovăţie. Cât de tare te afectează acest sentiment, ca terapeut?

Mircea Nedelcu: Lucrul acesta te poate costa viaţa pe tine sau chiar pe pacient, şi să ştiţi că nu sunt vorbe mari. Spre exemplu am avut un coleg care vroia să vindece un pacient ce avusese un accident vascular cerebral. Şi i-am spus:”Nu insista, pentru că tu îi dai mai multă energie. Dându-i mai multă energie, vrând-nevrând îi pui sângele în mişcare. Vasele de sânge din creier nu sunt îndeajuns de elastice ca să reziste la presiunea internă şi poţi să-i faci mai mult rău decât bine.”

Din păcate, el a insistat pentru că familia a insistat, la fel şi pacientul, şi atunci nu am avut ce face, a trebuit să îl sfătuiesc să roage familia să dea in scris că este de acord cu tratamentul şi că, indiferent de ce se va întâmpla, tu nu răspunzi. Colegul a primit hârtia de la notar şi a început să îl trateze. Într-adevăr persoana a început să se simtă bine. Dar, dintr-o dată a făcut un puseu de tensiune, a făcut un accident cerebral şi mai mare, care a dus la inundarea creierului cu sânge, apoi a intrat în comă şi a murit. Familia desigur a recunoscut că ei au insistat, dar s-a pierdut o viaţă şi, poate că dacă m-ar fi ascultat, asta nu s-ar fi întâmplt. De aceea spun că în unele situaţii este foarte periculos. Chiar dacă îţi doreşti să ajuţi omul, chiar dacă familia îşi doreşte, chiar dacă omul în persoană îşi doreşte din tot sufletul să îl ajuţi indiferent de riscuri, mai bine nu. Eu întotdeauna am fost pe principiul: din două rele alege răul cel mai mic. Adică îl lăsăm aşa cum este el. Doamne fereşte să îi fac un rău mai mare.

Rep.: Şi cum îi explicaţi refuzul unui om care vine la dumneavoastră ca la ultima lui speranţă?

Mircea Nedelcu: Pur şi simplu îi explic care sunt riscurile şi că eu nu pot să fac rău, indiferent dacă intenţia mea este bună. Cu lucrurile acestea trebuie să fii foarte atent. De aceea spun că dacă terapeuţii ar avea minime cunoştinţe de anatomie şi fiziopatologie şi-ar putea da seama până unde pot să meargă.

Rep.: Este vorba de orgoliu?

Mircea Nedelcu: Ambiţie, inconştienţă, orgoliu, cred că toate la un loc. De exemplu, am întâlnit terapeuţi care le spun pacienţilor. „Iei medicamentele astea, astea şi astea, nu mai iei nimic, de la nici un medic, că dacă iei, eu nu te mai pot ajuta.” Şi am întrebat persoana respectivă: „Ştii ce înseamnă medicamentul acesta?” Mi-a răspuns că nu ştie, dar că nu trebuie ca pacientul să îl mai ia, că îi intoxică corpul. Şi i-am zis:”Tu eşti incoştient, omule! Pentru că pacientul acela chiar are nevoie de medicamentul respectiv. Nu e un moft al lui. Acel medicament îl ţine în viaţă. Tu ai putea să îl ajuţi, dar nu interzicându-i un medicament, ci completându-i tratamentul.”

(partea a II-a, săptămâna viitoare)

Anca Manuela Mureşan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.