Incident la Londra, mai mulţi pietoni răniţi
Mai multe persoane au fost rănite în urmă cu puţin timp la Londra, după ce o mașină a intrat pe trotuarul din fața Muzeului de Istorie Naturală, transmite Reuters.

Articol editat de Andrei Cretoiu, 7 octombrie 2017, 17:49
O masină a urcat pe trotuar şi a intrat în mulţimea din faţa Muzeului, situat în vestul capitalei britanice. Poliţia l-a arestat la locul incidentului pe agresor, un afro-american. Martorii oculari spun că mai mulţi pietoni sunt răniţi. Poliţia londoneză a descris incidentul ca fiind „o coliziune” şi s-a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor.