Dor de viaţă – Aura Urziceanu
Articol editat de Carmen Sas, 15 octombrie 2017, 13:02 / actualizat: 17 octombrie 2017, 13:17
Articol editat de Carmen Sas, 15 octombrie 2017, 13:02 / actualizat: 17 octombrie 2017, 13:17
Nestăpânită-i va fi fost Aurei Urziceanu dragostea de oameni, dacă a putut face un cântec precum acesta! Era deja o răsfăţată a publicului de jazz, după ce o descoperise marele Duke Ellington (şi apăruse alături de acesta la Carnegie Hall, în 1972); cântase cu Quincy Jones, Dizzie Gillespie, Thad Jones & Mel Lewis, şi alături de mari vocaliste, precum Sarah Vaughan şi Ella Fitzgerald, pe mari scene ale lumii; era a lumii, dar revenea mereu acasă, în România.
Muzicologul Florian Lungu a admirat-o şi prezentat-o în numeroase ocazii. În 1986, Aura a compus şi înregistrat, în ţară, în jur de 40 de melodii. Toate şlagăre. „Dor de viaţă”, pe versuri de Dan V. Dumitriu, a fost orchestrată de George Natsis şi lansată chiar la Sala Radio, cu ocazia concertului aniversar Aura Urziceanu & Radio Big Band, în 1987. Artista plecase apoi din nou în turnee, iar una din mătuşile sale, cu care ţinea legătura, îi spunea, bucuroasă, că „Dor de viaţă” se aude şi de şase ori pe zi la radio!
Citește AICI povestea povestea uneia dintre cele mai iubite melodii de jazz: ”Dor de viață”.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.