Ascultă Radio România Cluj Live

Moaşte ale Sfântului Ioan Paul al II-lea expuse în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

catedrala greco-catolica (1)

catedrala greco-catolica (1)

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 octombrie 2017, 13:22

Moaşte ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea vor fi expuse, duminică 22 octombrie 2017, întreaga zi, în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 10).

Va fi astfel readus în inimi modelul marelui sfânt al Bisericii Catolice, dar şi al unui mare Om, iubitor de Dumnezeu şi de oameni, în ziua pomenirii sale de către calendarul liturgic latin. Moaştele vor putea fi venerate în orele dintre celebrările liturgice duminicale, programate de la orele 8.30, 10.30 (celebrată de Episcopul eparhial) şi 18.00, şi vor rămâne în catedrală atât timp cât vor fi credincioşi dornici să stea câteva momente, în reculegere, în faţa lor.

Relicvariul, însoţit şi de un atestat cu privire la prezenţa picăturilor din sângele Papei, este un dar pentru Eparhia de Cluj-Gherla, din partea celui care i-a fost secretar timp de aproape 40 de ani, Eminența Sa Cardinalul Stanislav Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia.

Sfântul Ioan Paul al II-lea este un apropiat prieten al Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică (BRU) pe care a numit-o „Biserică a martirilor şi mărturisitorilor” şi prieten al tuturor românilor, el a numit România „Grădina Maicii Domnului”.

Papa Ioan Paul al II-lea

Adeseori el îşi îndrepta cu iubire paternă «ochii sufletului» spre Biserica noastră, – îşi reaminteşte Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin – trebuie menţionat faptul că primele generaţii de episcopi greco-catolici români au primit Bulele Pontificale cu sigiliul şi semnătura Pontifului Ioan-Paul al II-lea. Putem spune că de personalitatea Papei Ioan-Paul al II-lea se leagă reînvierea Bisericii noastre după perioada de persecuţie. Doresc să subliniez şi memorabila vizită în România a Episcopului Romei, întâia vizită a unui urmaş al Sfântului Apostol Petru pe plaiurile mioritice, din luna mai a anului 1999, care a trezit acea voce a poporului drept-credincios ce a rămas în sufletul Pontifului Ioan-Paul al II-lea şi, cu siguranţă, şi al poporului român, strigătul «Unitate, Unitate!».

Despre Papa Ioan Paul al II-lea s-au spus multe şi încă viaţa sa este o carte deschisă din care se revarsă lumină. Un scurt dar relevant portret a schiţat, la data beatificării, succesorul său pe tronul Sf. Petru, Papa Benedict al XVI-lea, care a spus:

Cu mărturia lui de credinţă, de iubire şi de curaj apostolic, însoţită de o mare carismă umană, acest exemplar fiu al naţiunii poloneze i-a ajutat pe creştinii din toată lumea să nu le fie teamă să spună că sunt creştini, că aparţin Bisericii, să vorbească despre Evanghelie. Într-un cuvânt: ne-a ajutat să nu ne fie teamă de adevăr, pentru că adevărul este garanţia libertăţii. Şi mai în sinteză: ne-a redat forţa de a crede în Cristos, deoarece Cristos este Redemptor hominis, Răscumpărătorul omului: tema primei sale Enciclice şi firul conducător al tuturor celorlalte.

Acest minunat Sfânt şi Om, care din Casa Tatălui ne învaţă şi azi mândria şi responsabilitatea de a fi creştini – fii ai lui Dumnezeu, va fi evocat şi invocat în Catedrala greco-catolică clujeană de către Episcopul eparhial PS Florentin – care a fost consacrat episcop prin mâinile Papei Ioan-Paul al II-lea -, de preoţii slujitori la masa Sf. Altar şi de credincioşi, dintre care, mulţi, în 1999 au fost la Bucureşti să-l întâmpine şi ovaţioneze, sau au mers în pelerinaj la Roma, pentru a asista la ceremoniile de beatificare (de către Papa Benedict al XVI-lea la 1 mai 2011) şi canonizare (de către Papa Francisc la 27 aprilie 2014).

Toţi cei care doresc să se apropie în mod spiritual de Sfântul Ioan Paul al II-lea, sunt invitaţi să o facă, în reculegere şi cu încredere în puternica sa mijlocire la Tatăl Ceresc.

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Majoretele din Cluj-Napoca sunt cele mai bune din țară | FOTO
De prin Cluj vineri, 4 aprilie 2025, 12:35

Majoretele din Cluj-Napoca sunt cele mai bune din țară | FOTO

27 de medalii de aur, 9 de argint, una de bronz și 2 trofee speciale au obținut majoretele din Cluj-Napoca la Campionatul Național de Majorete....

Majoretele din Cluj-Napoca sunt cele mai bune din țară | FOTO
Peste 25.000 de vizitatori – expoziția Dali continuă la Cluj cu prețuri speciale
De prin Cluj vineri, 4 aprilie 2025, 11:03

Peste 25.000 de vizitatori – expoziția Dali continuă la Cluj cu prețuri speciale

S-a prelungit până în 18 mai perioada în care poate fi vizitată expoziția ”Universul lui Salvador Dali” de la Casa Hintz din Cluj-Napoca....

Peste 25.000 de vizitatori – expoziția Dali continuă la Cluj cu prețuri speciale
Pornografie infantilă la Cluj
De prin Cluj joi, 3 aprilie 2025, 15:26

Pornografie infantilă la Cluj

Actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că, de la finalul anului 2021 și până la data de 2 aprilie 2025, cel în...

Pornografie infantilă la Cluj
Cursuri gratuite de prim-ajutor pentru întreaga familie, în acest weekend
De prin Cluj joi, 3 aprilie 2025, 15:21

Cursuri gratuite de prim-ajutor pentru întreaga familie, în acest weekend

Credem că nu ni se poate întâmpla, însă, oricând, cineva din familie, o persoană apropiată sau un necunoscut poate avea nevoie de ajutor...

Cursuri gratuite de prim-ajutor pentru întreaga familie, în acest weekend
De prin Cluj joi, 3 aprilie 2025, 13:31

Campanie UMF – „Sănătatea ta, prioritatea noastră!”

O campanie de informare și prevenție dedicată clujenilor – „Sănătatea ta, prioritatea noastră!” – va avea loc sâmbătă, 5...

Campanie UMF – „Sănătatea ta, prioritatea noastră!”
De prin Cluj miercuri, 2 aprilie 2025, 18:44

Un nou refugiu se va construi în masivul Vlădeasa

Al doilea refugiu montan din județul Cluj va fi ridicat de filiala Cluj a Clubului  Alpin Român.   Refugiul de la Piatra Tâlharului din...

Un nou refugiu se va construi în masivul Vlădeasa
De prin Cluj miercuri, 2 aprilie 2025, 14:57

Derby urmat de amenzi în inima Clujului

Jandarmii clujeni au aplicat 6 amenzi după derby-ul Clujului între echipele de fotbal Universitatea și CFR, ca urmare a conflictelor dintre...

Derby urmat de amenzi în inima Clujului
De prin Cluj miercuri, 2 aprilie 2025, 12:59

UBB organizează 23 de concursuri – avantaj pentru admiterea la facultate

Liceenii care își doresc să devină studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pot obține un avantaj consistent sau pot...

UBB organizează 23 de concursuri – avantaj pentru admiterea la facultate