Ascultă Radio România Cluj Live

Luminătorii satelor, excelenţa pentru promovarea culturii

În cadrul galei Luminătorii satelor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare îi premiază şi în acest an pe cei care, prin activitatea lor au luminat viaţa culturală a comunităţilor din care provin.

luminatori1

Articol editat de , 24 octombrie 2017, 15:01

Aflat la cea de-a şaptea ediţie, evenimentul are loc miercuri, 25 octombrie, începând cu ora 15:00, la Muzeul Judeţean.

Considerate modele pentru membrii comunităţilor din care provin, cele zece persoane ce vor fi premiate în acest an au iniţiat şi au organizat de-a lungul timpului activităţi culturale care au captat atenţia şi interesul, contribuind astfel la dezvoltarea localităţilor în care trăiesc.

luminatori1

Vârsta şi etnia luminătorilor nu contează, atâta vreme cât au făcut ceva pentru comunităţile din care provin, spune Robert Laszlo, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale:

Premiem acele persoane care de-a lungul carierei lor au avut iniţiative culturale cu impact asupra comunităţilor. Nu contează vârsta, nu contează etnia! Pentru gala din acest an, comisia a selectat zece astfel de persoane care merită cu adevărat. (Robert Laszlo)

În acest an, luminătorii premiaţi sunt Ioan Costescu din Hodişa, Ioan Popa Bota din Tarna Mare, Felician Jurja din Odoreu, Berci Ştefan din Ardud, Ioan Andreica din Homoroade, Görcsi Mihai – liderul romilor din Craidorolţ, Varga Şandor din Berveni, Maria Antal din Bogdand, Ana Krupa din Livada şi Remus Ţiplea din Negreşti Oaş.

Artistul fotograf Remus Ţiplea este deja celebru pe plan naţional şi internaţional, datorită lucrărilor realizate, expuse şi lăudate de specialişti consacraţi în arta fotografică. În semn de apreciere pentru activitatea sa, conducerea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare a editat albumul fotoetnografic Ţara Oaşului – Din Oaş în Paşti, care va fi prezentat în luna noiembrie, la Londra, cu prilejul unei expoziţii de fotografie organizate la iniţiativa comunităţii de oşeni din capitala Marii Britanii:

Încă de la începutul anului i-am propus lui Remus Ţiplea un proiect, respectiv realizarea unui album fotoetnografic. Acest proiect a fost dus la bun sfârşit. Ba mai mult, el va fi prezentat în luna noiembrie, la Londra, în cadrul expoziţiei de fotografie care va fi organizată la iniţiativa comunităţii de oşeni de acolo. Ei au făcut demersuri la Ambasada României de la Londra şi ne-au invitat la acest eveniment. (Robert Laszlo)

În cadrul galei din acest an, pe lângă diplome, luminătorii vor primi şi câte un premiu în valoare de 500 de lei acordat de Consiliul Judeţean Satu Mare.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

La Satu Mare s-a deschis Târgul de Paşti
Transilvania vineri, 4 aprilie 2025, 18:04

La Satu Mare s-a deschis Târgul de Paşti

În Piaţa Libertăţii, sătmărenii sunt aşteptaţi de producătorii locali şi meşterii populari cu o ofertă bogată de produse locale, de la...

La Satu Mare s-a deschis Târgul de Paşti
Vreme frumoasă de Paști
Transilvania vineri, 4 aprilie 2025, 16:19

Vreme frumoasă de Paști

După ce săptămâna viitoare vom avea o vreme mai rece decât în mod obișnuit, în intervalul de dinaintea Paștelui, temperaturile vor crește....

Vreme frumoasă de Paști
Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare
Transilvania vineri, 4 aprilie 2025, 12:01

Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare

De sâmbătă 5 aprilie și până luni, 7 aprilie în cea mai mare parte a țării vor fi precipitații ce vor avea mai ales caracter de aversă și...

Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare
Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție
Transilvania miercuri, 2 aprilie 2025, 14:36

Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție

Contractul pentru cele două tronsoane din Autostrada Transilvania, dintre Poarta Sălajului şi Nuşfalău, traseu ce include şi Tunelul Meseş, va...

Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 18:03

Bugetul redus duce la închiderea unor muzee!

Două muzee din cadrul complexului muzeal Brukenthal s-au închis marți, 1 aprilie, pe perioadă nedeterminată.   Muzeul Cinegetic August von...

Bugetul redus duce la închiderea unor muzee!
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 12:53

Clădiri emblematice iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului

Consiliul Județean Cluj se alătură demersurilor prin intermediul cărora se marchează, în data de 2 aprilie, Ziua Internațională a...

Clădiri emblematice iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 10:17

O nouă ediție a Târgului de Paști va avea loc în Cetatea Oradea

Orădenii și turiștii sunt invitați să se bucure de o nouă ediție a Târgului de Paști Oradea. Acesta se va desfășura în perioada 11 și 21...

O nouă ediție a Târgului de Paști va avea loc în Cetatea Oradea
Transilvania luni, 31 martie 2025, 14:28

Via Transilvanica lansează un nou tronson

Traseul de drumeție Via Transilvanica are un nou tronson care traversează Brașovul, iar sâmbătă a fost pusă prima bornă din cadrul acestuia,...

Via Transilvanica lansează un nou tronson