Ascultă Radio România Cluj Live

Când flirtul online înseamnă infidelitatea în relaţie?

flirt

flirt

Articol editat de cristina.rusu, 28 octombrie 2017, 06:00

Flirtul discret sau tachinările în joacă cu o persoană din afara relației sunt considerate, de cele mai multe ori, manifestări normale ale unei personalități dezinvolte și atractive și pot rămâne inofensive pentru relația în sine, dacă sunt respectate anumite limite.

În ultima vreme, din cauza pătrunderii cu atâta ușurință a rețelelor de socializare până în dormitorul nostru, aceste episoade, care erau până de curând ocazionale, tind să se transforme într-un flirt continuu.

Au devenit oare mesajele scrise (chatul) un instrument de a înșela și au potențialul de a distruge relații?

Ce este flirtul?

În opinia sexologului Gabriela Marin, a fi într-o relație nu înseamnă că îl posesezi pe celălalt, deoarece oricine are dreptul de a privi în jur și de a se bucura de viață.

Dacă interesul partenerului pentru lucrurile din exterior este foarte mare și vă deranjează, este bine să vă regândiți prioritățile chiar de la începutul relației.

Vă simțiți confortabili în fața interesului deosebit pe care îl manifestă partenerul față de persoanele de sex opus sau ați dori să nu flirteze deloc? Aveți dreptul de a decide ceea ce contează pentru dumneavoastră în aceeași măsură în care partenerul are dreptul de a avea o viață proprie, în acord cu valorile și nevoile sufletului lui, afirmă Gabriela Marin.

Specialistul în relaţii de cuplu este de părere că flirtul apare uneori ca fiind manifestarea unei personalități deschise, pline de încredere în sine. Pentru astfel de persoane flirtul este doar o parte a comportamentului social – un mod de a se deschide în fața altora și de a se afirma ca oameni populari și atractivi.

În alte situații, flirtul nu este un semn al extrovertirii, ci mai degrabă al unui comportament compulsiv. Persoana este atrasă incontrolabil de mulți oameni care i se par interesanți, fără să realizeze că acest lucru ar putea fi greșit sau fără a se gândi că-și rănește astfel partenerul.

Comportamentul specific extrovertitului nu înseamnă automat că acesta are o predispoziție spre a înșela. El sau ea poate aprecia în ceilalți modul în care arată, inteligența sau multe alte calități, dar se poate opri aici. Atracția nu aduce neapărat și tentația de a înșela persoana iubită, consideră psihologul Gabriela Marin.

Flirtul prin mesaje – chatul

În această situație, flirtul îmbracă o formă unică. Dacă în trecut flirtul era limitat la întâlniri și alte ocazii de a socializa, acum din cauza tehnologiei poate fi continuat non-stop 24/7.

Faptul că această formă de flirt este intermediată de un instrument electronic poate da iluzia unei simple comunicări și în niciun caz a înșelării. O persoană nu va recunoaște că devine mai apropiată de persoana de sex opus cu care comunică prin mesaje text, deoarece are impresia unei conversații nevinovate, motiv pentru care situația poate deveni cu adevărat periculoasă în relație, declară Gabriela Marin.

Care sunt indiciile că flirtul a depășit limita unei discuții inocente şi pune în pericol relaţia ta?

1. Păstrarea de secrete.

Primul semn este, desigur, secretomania. Dacă o persoană simte nevoia să ascundă conversațiile în fața partenerului, este un semn clar că face ceva ce știe că nu i-ar fi permis de către acesta. Dacă această persoană era una foarte deschisă spre a împărtăși orice cu partenerul, dar deodată are nevoie de intimitate, ar putea fi din cauză că are un secret de păstrat, unul care implică un amantlâc.

Alte comportamente care indică secretomania ar fi folosirea de parole pentru a bloca accesul la activitatea online personală sau ascunderea telefonului mobil și a extraselor de cont bancare. (Gabriela Marin)

2. Timpul îndelungat petrecut pe chat.

De asemenea, orele în șir petrecute pe telefon indică faptul că partenerul permite ca legătura online să acapareze relația primară – premisa clasică pentru o aventură amoroasă. Mai puțină implicare emoțională și scăderea intimităților fizice sunt semne că flirtul a depășit limitele unei discuții inocente, chiar dacă nu conține încă o latură fizică, declară sexologul Gabriela Marin.

3. Replicile cu conotații sexuale.

Un alt semn că flirtul online a devenit periculos pentru relație este faptul că persoana de lângă dumneavoastră își alimentează fanteziile sexuale din aceste discuții pe chat. Când conversațiile constau în subtile sugestii de natură sexuală, schimb de fotografii de acest fel, sexting, sau pur și simplu se aseamănă cu un preludiu, este clar că activitatea online a partenerului a luat deja forma unei aventuri amoroase. (Gabriela Marin)

4. Negarea partenerului.

Împărtășirea pe chat a detaliilor privind relația sau privind soțul/soția, în special într-o manieră lipsită de respect, indică faptul că acel flirt nu mai este inofensiv, ci se îndreaptă spre infidelitate.

În același timp, cel care înșeală poate simți nevoia de a oferi argumente de tipul „este doar un prieten/o prietenă”, pe care nu le-ar invoca dacă discuția ar fi cu adevărat inofensivă. Această atitudine, împreună cu sentimentul de vinovăție, pot îndrepta respectiva persoană către relația extraconjugală într-un timp foarte scurt, spune Gabriela Marin.

5. Implicarea emoțională.

Mai presus de toate, atunci când conversațiile online satisfac nevoile de contact emoțional ale unei persoane, este evident că discutăm despre o relație în adevăratul sens și nu doar despre o conversație de rutină sau spontană.

Un semn de întrebare trebuie să apară atunci când pe chat sunt exprimate sentimente sau există senzația că partenerul virtual de conversație vă înțelege mai bine decât partenerul real. Dacă o persoană se simte mai bine conversând cu cineva din afara relației, și nu acasă, este aproape sigur implicată într-o aventură.

6. Este evident pentru cei din jur.

În final, cel mai sigur semn că flirtul a îmbrăcat forma înșelării apare atunci când soțul/soția, prieteni sau persoane apropiate, care ne doresc doar binele, îndrăznesc să conteste acest tip de comportament. Aceste obiecții venite din partea celor dragi semnifică automat că, fie prin conținut sau durată, acest gen de comunicare online este nepotrivită și îl distrage pe cel implicat de la viața de familie, este de părere sexologul Gabriela Marin.

În opinia specialistului în relaţii de cuplu, flirtul este, în general, privit ca fiind mai puțin periculos decât înșelatul, dar atunci când distanțele se anulează prin intermediul diverselor forme de chat, aventurile amoroase devin posibile chiar și fără o conexiune fizică.

Chiar dacă lipsa laturii sexuale poate conduce la părerea că astfel de aventuri sunt mai puțin dăunătoare pentru relația reală, din punct de vedere emoţional, efectele pot fi la fel de dureroase.

 

Redacția/ Gabriela Marin, psiholog

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

alcool femeie pahar
Nutriţie marți, 27 februarie 2018, 06:00

A fost descoperită gena care provoacă intoleranţă la alcool

Oamenii de ştiinţă de la Pennsylvania University din Statele Unite au descoperit o genă care poate intensifica reacţia organismului faţă de...

A fost descoperită gena care provoacă intoleranţă la alcool
Celulele au orare variabile
Nutriţie luni, 26 februarie 2018, 06:00

Celulele au orare variabile

Ceasul biologic uman este reglat după un ritm circadian (cu durata de 24 de ore). Nerespectarea acestui ritm are consecinţe asupra sănătăţii....

Celulele au orare variabile
Cum ne spălăm corect pe dinți
Nutriţie duminică, 25 februarie 2018, 06:00

Cum ne spălăm corect pe dinți

Stomatologii britanici susţin că, înainte de periaj, este important ca periuța de dinți să nu fie uscată, ci umedă. Ei ne recomandă să ne...

Cum ne spălăm corect pe dinți
Lacul de unghii poate fi mai periculos decât se crede
Nutriţie sâmbătă, 24 februarie 2018, 06:00

Lacul de unghii poate fi mai periculos decât se crede

Folosirea ojei în permanenţă usucă unghiile, iar acestea devin galbene. Lacul de unghii poate afecta şi mai grav corpul. Doamnele şi...

Lacul de unghii poate fi mai periculos decât se crede
Nutriţie vineri, 23 februarie 2018, 06:00

Studiu: Vitamina C nu ajută în lupta împotriva răcelii şi gripei

Studii recente efectuate de oamenii de știință americani au arătat că vitamina C nu ajută în lupta împotriva unei răceli sau a unei gripe....

Studiu: Vitamina C nu ajută în lupta împotriva răcelii şi gripei
Nutriţie joi, 22 februarie 2018, 06:00

Sucurile de fructe sunt contraindicate pe stomacul gol

Consumul sucurilor de fructe pe stomacul gol afectează microflora intestinului, au constatat oamenii de ştiinţă de la Universitatea Princeton,...

Sucurile de fructe sunt contraindicate pe stomacul gol
Nutriţie miercuri, 21 februarie 2018, 06:00

Cel mai controversat fruct din lume

Se numeşte „durian”, provine din Asia şi în funcţie de persoana cu care veţi vorbi, este fie cel mai îndrăgit, fie cel mai...

Cel mai controversat fruct din lume
Nutriţie marți, 20 februarie 2018, 06:00

De ce sunt nocive alimentele ultraprocesate

Mâncărurile şi cerealele gata preparate contribuie la creşterea numărului îmbolnăvirilor de cancer. Consumul zilnic de mâncare preparată de...

De ce sunt nocive alimentele ultraprocesate