Profesorii vor să iasă în pensie mai repede, fără penalizări
Articol editat de Andreea Leonid, 30 octombrie 2017, 11:50
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului posibilitatea de pensionare anticipată, fără penalizare, pentru cadrele didactice.
FSLI cere modificări la Legea pensiilor, prin introducerea unei prevederi care să permită pensionarea cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard, având ca argumente consumul psihic al profesorilor, învăţătorilor şi educatorilor, care uneori trebuie să predea la clase foarte numeroase şi trebuie să se adapteze diferitelor condiţii în care profesează.
Federaţia explică, într-un comunicat, că – în comparaţie cu alte domenii de activitate, unde principiul de calcul este diferit – pensiile în educaţie sunt foarte mici, în medie o mie de lei. Dacă principiul contributivităţii la fondul de pensii nu este general, atunci se solicită pensii speciale şi pentru profesori.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.