Clujul neștiut – Fantoma de la Biblioteca Centrală Universitară
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 noiembrie 2017, 06:00 / actualizat: 9 noiembrie 2017, 10:35
De la Clujul neştiut la Clujul bântuit nu e decât un pas. Există chiar imobile cu câte două fantome la activ, precum Biblioteca Centrală Universitară. Şi asta nu o spunem pentru a-I speria pe tinerii studioşi. Vladimir Bogosavlievici ne relatează legenda, sau mai degrabă legendele locului.
Vladimir Bogosavlievici: O fată, Ana o chema, fiica contesei Charlotta Wesselényi, a murit tânără – la 20 de ani -, avea o boală incurabilă. Legenda spune că era foarte frumoasă, foarte studioasă. Mama sa a cumpărat părculeţul din faţa bibliotecii, l-a cumpărat Charlotta. A făcut o donaţie bibliotecii, probabil în memoria fiicei sale. Şi se spune că noaptea bântuie prin depozite: mai scârţâie o uşă, mai cade o carte veche, dar vechii bibliotecari spuneau că aud noaptea zgomote. Mai este o legendă cu un bibliotecar, Iózsef, care era într-o contradicţie cu directorul instituţiei de atunci; şi în cadrul Primului Război Mondial a fost pus pe lista recrutărilor. Acesta, care ura războiul, până la urmă s-a sinucis, ca să nu fie recrutat ca soldat în Armata Imperială Austro-Ungară. Şi aici se spune că stafia acestui bibliotecar ar bântui noaptea prin depozitele bibliotecii numită astăzi Lucian Blaga.
Bibliotecarul Győrfi Dénes de la BCU a ascultat şi el poveşti de groază de la mai vârstnicii săi confraţi, care au auzit nu odată zgomote ciudate din sălile aparent pustii. Cercetările sale nu au confirmat însă existenţa tinerei contese, răpusă prematur de o boală necruţătoare. Aşa că a ajuns la o concluzie surprinzătoare:
Győrfi Dénes: Ce am auzit, mai mult de la bibliotecarii mai în vârstă, cum că se aud zgomote ciudate prin depozit sau prin podul instituţiei. Şi oamenii spuneau că ar fi vorba despre o fantomă care umblă prin clădire şi că ar fi fiica contesei respective. Nu am găsit nicio urmă cum că o membră a familiei Wesselényi ar fi murit în timpul studenţiei. Dacă nu cumva cele două legende, familia Wesselényi şi sinuciderea bibliotecarului respectiv, nu ştiu dacă nu s-au întrepătruns la un moment dat. În 1914, şi bibliotecarii – ca şi studenţii, sau o parte din personalul universităţii din Cluj – au fost încorporaţi. Au ajuns pe front. Şi atunci într-adevăr, un bibliotecar care de fapt a terminat teologia, care mulţi ani a activat şi ca preot – călugăr -, s-a sinucis. El nu s-a sinucis atât de frica frontului, ci să nu fie pus într-o situaţie în care să fie nevoit să omoare pe cineva. Pentru că asta contravenea conştiinţei sale.
Locurile bântuite au rămas până azi în memoria colectivă. Etnograful Ioan Toşa spune că erau asociate fie cu câte o răspântie, fie cu anumite zone blestemate. Sau, în cazul morţilor, cu trecerea pe lumea cealaltă fără respectarea unor ritualuri obligatorii:
Ioan Toşa: Trebuia ca muribundul să fie spovedit şi să fie împărtăşit de către preot. Înainte de a muri, muribundul trebuie să-şi ia rămas bun şi să ceară iertare de la toţi, pentru ca nu cumva sufletul bolnavului după ce moare să meargă neiertat pe lumea cealaltă. Zgomotele acestea în casă nu erau făcute de strigoi, strigoii lăsau anumite urme: fie că luau laptele de la animale, fie că luau mana, dar făceau rele. Pe când aici făcea zgomote numai. Se întâmpla şi ca să cadă farfuriile de pe pereţi, se mişca mobila şi, în general – asta era credinţa -, că atunci când se aude scârţâind bârnele, când se aude zgomot în pereţi, când cădea un blid de pe perete, se chema preotul ca să se sfinţească casa.
Se spune că şi azi se mai trânteşte câte-o uşă din senin la Biblioteca Centrală Universitară, sau cade câte-un volum singur de pe raft. Să fie nişte fenomene pur naturale, sau sufletul contesei Ana îşi caută în continuare tinereţea pierdută în condiţii dramatice?
Andrea Nagy/Ovidiu Moldovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
